Trei urşi de pe fonduri de vânătoare din judeţul Harghita vor fi împuşcaţi, în baza unor ordine ale ministrului Mediului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva

Trei urşi bruni de pe raza unor fonduri cinegetice din judeţul Harghita vor fi împuşcaţi, în baza unor ordine ale ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, informează Agerpres.

Potrivit unor ordine publicate marţi în Monitorul Oficial, se aprobă recoltarea a câte unui exemplar din specia urs brun de pe raza unor fonduri cinegetice din judeţul Harghita: nr. 37 Vărşag; nr. 35 Ivo şi nr. 43 Dealu.

Recoltarea exemplarului de urs brun se realizează prin metoda ''la pândă'', de către Asociaţia de Vânătoare şi Pescuit Sportiv din zonă. Exemplarul din specia urs brun va fi recoltat numai după ce a fost identificat şi atent monitorizat.

''În termen de 7 zile de la data capturării, beneficiarul are obligaţia să transmită agenţiei judeţene pentru protecţia mediului de pe raza administrativ-teritorială unde s-a desfăşurat acţiunea de capturare/recoltare un raport asupra fiecărei acţiuni derulate în baza derogării obţinute, însoţit de copia autorizaţiei de vânătoare'', se arată în ordin.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei