Transalpina, "drumul regelui"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce drumul ce traversează Munţii Făgăraşului a devenit neîncăpător în timpul vacanţelor din cauza turiştilor motorizaţi, un alt drum, greu de parcurs pentru cei comozi, detronează,

După ce drumul ce traversează Munţii Făgăraşului a devenit neîncăpător în timpul vacanţelor din cauza turiştilor motorizaţi, un alt drum, greu de parcurs pentru cei comozi, detronează, prin frumuseţea şi sălbăticia peisajului dominaţia Transfăgărăşanului. Botezat DN 67C, acest traseu, denumit "calea regală" sau "drumul regelui" face legătura între Novaci şi Sebeş, traversând Munţii Parâng.

Se pare că pentru prima dată drumul a fost construit de armatele romane ale lui Traian, în anul 101 e.n., drum pe care romanii au ajuns la cetăţile dacice din zona Orăştiei. Regele Ferdinand descoperise, încă din 1914, potenţialul strategic al nordului Vâlcei. Întregitorul României a dispus construcţia unui drum în stâncă, ce mai poate fi parcurs anevoie şi astăzi, între Valea Măceşului de Sebeş şi Rânca ca. Pe acest traseu, în Primul Război Mondial se alimenta frontul de vest. De atunci se pare că nimeni nu a mai întreţinut acest drum, care pe alocuri urcă la peste 2.000 m altitudine (Pasul Urdele, 2.145 m).

Tocmai de aceea "şoseaua" mai are doar urme de asfalt, pe anumite porţiuni. În zona golului alpin, drumul este un adevărat test de anduranţă pentru maşinile cu gardă mare la sol şi un test de rezistenţă şi îndemânare pentru şoferii care se încumetă să treacă printre bolovani ascuţiţi, prin şleauri adânci, bolovani prăbuşiţi sau să treacă la câţiva centimetri de prăpastia care se cască în marginea bolovănişului. Tocmai de aceea, traseul este mai uşor de străbătut cu bicicleta. Accesul pe DN 67C se poate face fie din Novaci sau Sebeş, fie prin Valea Oltului, Brezoi, Voineasa, Vidra, Obârşia Lotrului - locuri de rară frumuseţe - sau din Petroşani către Obârşia Lotrului. Locuri de cazare găsiţi fie la Vidra, unde sunt trei hoteluri, fie la cabana şi căsuţele de la Obârşia Lotrului, la preţuri cuprinse între 10 şi 40 de RON/noapte.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!