Toate afacerile Vîntu– Luca, luate la puricat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii, la sesizarea „Spălării Banilor“, verifică toate contractele semnate de Sorin Ovidiu Vîntu şi de sindicalistul Liviu Luca începând din anul 2003. Zeci de contracte supraevaluate încheiate de Petromservice, firmă controlată din umbră de Sorin Ovidiu Vîntu şi de Liviu Luca, sunt verificate de procurori în dosarul falimentării acestei societăţi.

De altfel, fosta conducere a Petromservice a fost trimisă în judecată, în acest an, în două dosare sub acuzaţia de delapidare şi spălare de bani. Printre cei trimişi în judecată se numără şi foştii directori generali ai Petromservice Gheorghe Şupeală şi Mihai Sorin, dar şi fostul director financiar al Petromservice, Zizi Anagnostopol (toţi trei arestaţi preventiv şi în dosarul falimentării Petromservice).

Începând cu anul 2007, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combaterea Spălării Banilor a trimis mai multe informări privind tranzacţii dubioase făcute prin offshore-uri de către Petromservice, iar procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au deschis mai multe anchete.

Potrivit unui proces-verbal de sesizare al procurorilor, Mihai Sorin şi omul de afaceri Ion Cristinel Chiţu, „sub coordonarea lui Liviu Luca, au înfiinţat mai multe societăţi comerciale, care erau controlate direct sau indirect cu ajutorul anumitor persoane, prin care Petromservice a achiziţionat servicii supraevaluate."

Află cum milionarul Sorin Ovidiu Vîntu şi-a spălat banii în Republica Moldova

Citeşte şi

EDITORIAL DE SABIN ORCAN: Bandiţelul lui Vîntu

Procurorii au enumerat şi o parte dintre aceste societăţi: Candor Com SRL Ploieşti-administrator şi asociat Iulia-Gabriela Rădoi, WinProf Invest SA Braşov, Profimax Braşov şi Expert Management Braşov. Un alt exemplu este firma Aqua Pura SRL Ploieşti, societate care a fost băgată în faliment şi care a preluat spre execuţie de la Sorin Mihai şi Liviu Luca importante lucrări la preţ supraevaluat. Ulterior, Luca şi Mihai au justificat, conform procurorilor, retragerea din patrimoniul Petromservice a unor importante sume de bani.

Afaceri „de familie"

Într-un alt caz, al societăţii Serapis Consulting Braşov, „care a primit spre execuţie lucrări la preţuri supraevaluate", procurorii au constatat că patroana acestei firme era Cristina Mihai, soţia lui Sorin Mihai. Omul de afaceri Ion Cristinel Chiţu a fost trimis în judecată pentru complicitate la delapidare, după ce mai multe firme ale acestuia au primit contracte bănoase de la Petromservice. Ion Cristinel Chiţu a declarat procurorilor că a fost asociat, la un moment dat, cu Sorin Mihai, în firma Serapis Consulting Braşov.

Bani dirijaţi către Petrolul Ploieşti

O altă parte a anchetei vizează fapte din 2003-2004, privind modul în care Liviu Luca s-a folosit de influenţa sa în cadrul SNP Petrom şi a impus dirijarea a aproximativ nouă milioane de euro către Liga Asociaţiilor Sportive din Ploieşti, care era condusă „de un apropiat al său, Florin Bercea." O parte din bani a ajuns la echipa Petrolul Ploieşti.

Protestul din faţa vilei sindicalistului Liviu Luca, investigat de jandarmi

Aproximativ 30 de persoane au organizat marţi seară un protest, cu pancarte şi înjurături, în faţa casei din Păuleşti (Prahova) a sindicalistului Liviu Luca. Potrivit martorilor, oamenii au fost aduşi cu autocarul, cel mai probabil din Ploieşti. „Protestul nu a fost autorizat", ne-a confirmat primarul comunei Păuleşti, Ion Drăguşin. „Când au ajuns jandarmii, protestatarii erau pe plecare. Am discutat cu şoferul mijlocului de transport pe care l-au avut. Suntem în investigaţii, vom viziona filmările. E posibil să existe sancţiuni", ne-a comunicat maiorul Leonard Dragomirescu, purtătorul de cuvânt al IJJ Prahova.



Coincidenţă sau nu, singura echipă de televiziune care a fost la faţa locului a fost de la instituţia media controlată de Sebastian Ghiţă, fostul manager general de la Realitatea TV (post deţinut până în aprilie 2011 de Sorin Ovidiu Vîntu).  Alex Călinoiu

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile