Tinerii sub 21 de ani ar putea avea interzis în sălile de jocuri de noroc

0
Publicat:

Tinerii cu vârste sub 21 de ani ar putea avea interzis în sălile de jocuri de noroc, a anunțat marți deputatul PNL Adrian Cozma.

Tinerii cu vârste sub 21 de ani ar putea avea interzis în sălile de jocuri de noroc/FOTO: Arhivă

Amentdamentul depus de PNL prevede ca minorii și tinerii cu vârste până în 21 de ani să le fie interzisă participarea la jocuri de noroc în locațiile specializate, precum şi participarea acestora la orice tip de joc de noroc.

Potrivit deputatului, tinerii sunt încă vulnerabili până la 21 de ani, și mulți cad pradă acestui viciu.

„Astăzi am încercat de la tribuna Parlamentului să atrag atenţia colegilor de la PSD că au făcut o promisiune, în iunie, că vom merge mai departe cu această lege, şi anume că vom interzice în toate oraşele, în toate localităţile, jocurile de noroc şi vor fi scoase în afara localităţilor.

Ei bine, ce să vezi, e campanie electorală, nu s-a întâmplat acest lucru şi cred că ar fi cazul să ne spună cei din conducerea PSD dacă au avut anumite propuneri din partea industriei jocurilor de noroc. Poate ar fi cazul după atâta timp să ne explice şi domnul Ciolacu dacă a discutat despre această temă în vizita pe care a făcut-o în Israel”, a spus Cozma la Parlament.

La 17 aprilie 2024 a fost promulgată legea propusă de Camera Deputaților prin care sălile de jocuri să fie interzise în localități cu un număr mai mic de 15.000 de locuitori. Cu toate acestea, încă există localități care nu țin cont de lege.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”