Testele personalului medical care a transportat fără costume primul bucureştean cu coronavirus sunt negative

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pacient izoletă coronavirus COVID 19 România FOTO Inquam Photos / Virgil Simonescu

Duminică după-amiază, spitalul Matei Balş a definitivat testele pentru trei din cei patru oameni din Ambulanţa Bucureşti care au consultat şi transportat bărbatul de 49 de ani: medicul care l-a consultat pe bărbat, ambulanţierul său şi asistenta au primit rezultatul negativ pentru coronavirus, ei nefiind infectaţi, scrie ziarul Libertatea.

Cel de-al patrulea cadru medical, ambulanţierul revenit din miniconcediul în Bulgaria, aşteaptă acum rezultatul analizelor prelevate în această dimineaţă, el fiind preluat încă de la graniţă. Toţi cei patru vor sta 14 zile în izolare. Ei nu folosiseră costume speciale pentru că pacientul nu prezenta simtomele clasice: temperatură, probleme de respiraţie, tuse accentuată.

Echipajul ambulanţei care l-a dus la spital pe primul bucureştean depistat cu coronavirus nu a îmbrăcat echipamentul special de protecţie, întrucât suspiciunea în cazul său a fost de colită. Acum, asistenta este izolată acasă, iar ambulanţierul se află în Bulgaria.

„Pacientul vomita şi avea febră. Nu tuşea şi nu avea dificultăţi la respiraţie. Suspiciunea era de colită. Aşa că oamenii nu aveau de ce să apeleze la costume, pe care le luăm din Centrală dacă există suspiciune de coronavirus”, a povestit doctorul Victor Zota, şeful Ambulanţei Sectorului 3,  pentru Libertatea.

Acesta a mai declarat că: „Pacientul a mers pe picioarele sale la ambulanţă, contactul a fost doar cu asistenta şi cu ambulanţierul, nu şi cu şoferul. L-am dus la Balş, i s-au luat analize şi apoi înţeleg că s-a întors la familie. Când sâmbătă, pe la ora 17.00, cei de la Balş l-au depistat pozitiv, l-au dus acolo şi ni s-a comunicat şi nouă. Atunci am băgat-o pe asistentă la izolare, acasă, unde va sta 14 zile”.

Despre ambulanţier, Zota a precizat că acesta este „într-un scurt concediu în Bulgaria”: „Da, este în Bulgaria, alături de mai mulţi colegi, nu s-a putut întoarce în noaptea asta. El va veni mâine în ţară, i se va recolta sânge, i se vor face şi lui analize şi va sta izolat timp de 14 zile”.

Primul pacient diagnosticat cu coronavirus în Capitală este un bărbat în vârstă de 49 de ani care s-a întors de la Roma pe 29 februarie.

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii