Teamnet va asigura mentenanţa cardului de sănătate. CNAS a semnat contractul în valoare de 3,9 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A fost semnat contractul pentru mentenanţa cardului de sănătate FOTO Adevărul

Teamnet va asigura mentenanţa cardului naţional de sănătate, în urma unui anunţ al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care a atribuit contractul în valoare de 3,9 milioane de euro companiei amintite.

Concret, contractul a fost atribuit la o lună după ce Teamnet a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei.

În contextul blocării sistemului cardului de sănătate, care a apărut în această lună, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat recent că, dacă contractul de mentenenţă câştigat de Teamnet nu va fi semnat de către reprezentanţii grupului, „atunci va fi schimbată strategia, pentru că este nevoie de o firma care să asigure fiabilitatea sistemului”.

Potrivit CNAS, contractul se va întinde pe o durată de 36 de luni, avea iniţial o valoare estimată la 22,6 milioane lei (5 milioane euro).

Tot pe SEAP a mai fost publicat un contract subsecvent de mentenanţă a cardului de sănătate, încheiat între CNAS şi Teamnet, cu durata de o lună şi având o valoare de 200.925 lei (44.502 euro), cu TVA.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă