Tătaru: Am solicitat UE 10 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că a solicitat UE 10 milioane de doze de vaccin împotriva noului coronavirus

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat  că a cerut oficialilor Uniunii Europene 10 milioane de vaccinuri anti-COVID-19. Deocamdată, niciun astfel de ser nu există pe piaţă.

„Am făcut o solicitare de 10 milioane. Am vrut să asigurăm măcar pentru 50% din populaţie. Să vedem cât vom primi din această cantitate cerută”, a declarat Tătaru, citat de agerpres.ro. 

Tătaru a mai spus că, în primul rând, vor fi vaccinaţi cei care fac parte din categoriile cele mai expuse. 

„Acei lucrători care sunt personal medical, cei cu vârste extreme, cei care au comorbidităţi trebuie să beneficieze de acest vaccin”, a explicat ministrul Sănătăţii.

România poate avea acces la acest vaccin printr-un mecanism de cooperare pus la punct de Comisia Europeană, a mai spus Tătaru. 

În lume, sunt peste 100 de variante de vaccin în lucru, dintre care peste 20 au intrat în faze avansate de testare.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie