Tarifele pe litoral pentru anul viitor ar putea creşte cu cel mult 5%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tarifele ar putea creşte FOTO Adevărul

Prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, susţine că anul viitor tarifele de cazare pe litoral ar putea creşte cu cel mult 5% în vârf de sezon, în timp ce preţurile pentru capetele de sezon ar putea rămâne nemodificate.

Dragoş Răducan a declarat luni, la finalul unei dezbateri pe proiectul legii turismului organizate la Constanţa, că pentru acest sezon tarifele s-au majorat cu 10 la sută, în timp ce pentru 2018 prognozează o creştere de cel mult cinci la sută şi aceasta doar în vârf de sezon.

“Anul trecut, după mirajul unui an extraordinar de bun, s-au mărit tarifele cu 10%. Anul acesta, când ne-am reintrat în normal din punct de vedere al cererii, probabil că se vor mări undeva până în 5% cât să acopere inflaţia. Deci, o creştere de tarife, îmi place mie să spun, naturală şi normală, pentru că trebuie să ţinem pasul cu inflaţia. Şi asta se va întâmpla probabil numai pe partea de vârf de sezon când piaţa încă permite, extrasezonul va rămâne la acelaşi tarif de anul acesta, când au fost tarifele de anul trecut şi care sunt nemodificate de vreo patru ani de zile”, a menţionat Dragoş Răducan.

El a spus că nu vor suferi modificări nici tarifele la programele speciale promovate de FPTR împreună cu hotelierii. 

“Acelaşi lucru pot să-l spun şi despre programele speciale pe care le promovează patronatul nostru împreună cu hotelierii, unde tarifele sunt nemodificate de şase ani de zile şi probabil că vor rămâne la fel pentru că acesta este şi scopul, nu trebuie neapărat să îţi aducă profit, poate chiar să îţi aducă o mică pierdere, dar să poţi să începi activitatea cu cât mai mulţi turişti”, a explicat prim-vicepreşedintele executiv al FPTR.

El s-a referit şi la sezonul estival recent încheiat, care a înregistrat în luna iulie o scădere a numărului de turişti cu 20 la sută, după care s-a înregistrat o creştere în luna august.

“Sezonul a început foarte bine, prin vânzări foarte mari, pentru că a prins gust turistul român să cumpere vacanţe cu preţuri mai mici, prin sistemul Early Booking, după care, în clipa în care au intervenit creşterile normale de preţ datorită intrării în sezon s-a constatat o scădere care s-a suprapus peste vremea nefavorabilă, ceea ce a dus la o scădere cu până la 20% faţă de anul trecut a numărului de turişti. După care activitatea şi-a revenit în partea a doua a lunii august când datorită tarifelor practicate şi a numărului foarte mare de turişti şi a modificări vârfului de sezon din punct de vedere climatologic s-au recuperat pierderile din sfârşitul lunii iulie”, a menţionat Dragoş Răducan.

Întrebat cum se situează România comparativ cu alte ţări la tarifele de pe litoral, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR a spus că ţara noastră are acelaşi preţuri, ba chiar mai mici, decât Bulgaria.

“Din punct de vedere al tarifelor, comparând aceeaşi categorie, aceeaşi poziţionare şi aceleaşi tipuri de hoteluri, de servicii, suntem sensibil egali, dacă nu chiar mai ieftini şi mă refer aici la comparaţia cu Bulgaria. Deci, dacă comparăm aceleaşi servicii, cu aceleaşi hoteluri, cu aceeaşi poziţie”, a afirmat Dragoş Răducan.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate