"Târgul Ieşilor" în almanahul "Dacia literară"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Almanahul pe anul 2008 al revistei "Dacia literară" a fost lansat ieri la Iaşi cu sprijinul societăţii Junimea '90 şi a Primăriei Iaşi. Lansarea a avut loc în cadrul programului Iaşi 600,

Almanahul pe anul 2008 al revistei "Dacia literară" a fost lansat ieri la Iaşi cu sprijinul societăţii Junimea '90 şi a Primăriei Iaşi. Lansarea a avut loc în cadrul programului Iaşi 600, dedicat celebrării a şase secole de la prima atestare documentară a Iaşiului.

La lansare au fost prezente numeroase personalităţi culturale, printre care academicianul Constantin Ciopraga, poetul Lucian Vasiliu, pictorul Dan Hatmanu şi istoricul Cătălin Turliuc. "Întâlnirea de astăzi evocă simbolic Dacia literară a lui Kogălniceanu. Este un fel de compendiu, o dare de seamă a Iaşului", a apreciat academicianul Constantin Ciopraga.

Realizatorii almanahului au mărturisit că pentru realizarea acestuia au muncit mai bine de şase luni. Prima parte a volumului cuprinde o selecţie de texte, grafice şi publicitate de epocă, iar partea a doua a avut pretenţia să reunească texte emblematice ale scriitorilor care s-au remarcat la Iaşi după anul 1990.

"E o istorie a revistelor şi almanahurilor din secolele trecute şi până în prezent. Sperăm ca proiectul să fie continuat în chip de almanah al veteranei reviste Dacia Literară", a declarat poetul Lucian Vasiliu. În secţiunea care reuneşte creaţii ale autorilor contemporani se regăseşte şi poezia "Prolog" a ministrului Varujan Vosganian.

Almanahul conţine şi un supliment cu picturi semnate de Val Gheorghiu. Sub genericul "Uşi", artistul a surprins 28 de uşi, ale celor mai importante obiective culturale din Iaşi.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant