Sute de personalităţi cer reglementarea pozitivă a cadrului fiscal pentru sectorul independent: Modificările sunt nedrepte şi împovărătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 50 de organizaţii şi sute de personalităţi din Cultură cer Executivului reglementarea pozitivă a cadrului fiscal pentru sectorul independent.FOTO: 123 RF

Peste 50 de organizaţii şi peste 650 de personalităţi din lumea culturală au iniţiat o petiţie prin care cer Guvernului şi Parlamentului reglementarea pozitivă a cadrului fiscal pentru sectorul independent.

Redăm mai jos textul integral al petiţiei:

Noi, semnatarii, ne declarăm extrem de îngrijoraţi cu privire la ultimele modificări aduse Codului Fiscal prin ordonanţa de urgenţă 79/2017 şi solicităm regândirea nivelului contribuţiilor sociale şi de sănătate şi a formelor lor de plată, pentru sectorul independent - lucrători pe cont propriu şi/sau persoane fizice autorizate (care însumează circa 2,1 milioane de persoane, marea majoritate activând în domenii neagricole), cei ce exercită profesii liberale sau care desfăşoară alte tipuri de activităţi independente. Pentru aceşti cetăţeni, printre care se numără instalatori, electricieni, taximetrişti, jurnalişti, traducători şi interpreţi, ilustratori de carte, designeri şi graficieni, contabili, artişti interpreţi, artişti vizuali, actori, regizori, coregrafi etc., precum şi pentru întregul domeniu al organizaţiilor non-guvernamentale, ordonanţa de urgenţă 79/2017 aduce o majorare considerabilă a costului muncii, prin creşterea contribuţiilor sociale de la 16% la 35%, anulând beneficiul iniţial anunţat al scăderii de la 16% la 10% a impozitului pe venit pentru aceste categorii de activităţi. Întrucât pentru această categorie socio-profesională noţiunea de ”cota angajatorului” nu este aplicabilă, rezultă o majorare directă, care afectează substanţial sectorul independent.

În plus, varianta de modificare publicată în Monitorul Oficial diferită de versiunea aflată în dezbatere publică, fiind introduse şi adoptate schimbări importante, cu un puternic impact economic pentru acest sector. Se constată astfel că Guvernul a eliminat facilităţile prevăzute pentru persoanele care deţin simultan statutul de salariat şi de liber profesionist. Considerăm că fără o dezbatere publică, bazată pe simulări care surprind impactul socio-economic şi fără a aduce la cunoştinţă în timp adecvat tuturor părţilor implicate toate intenţiile de modificare ale Codului Fiscal, se încalcă dreptul şi posibilitatea existenţei unei dezbateri democratice în jurul acestor prevederi, înainte de adoptarea acestora într-o formă agreată prin consens.

Măsura de a majora contribuţiile sociale va afecta atât cele 2,1 milioane de persoane care prestează servicii în mod independent, cât şi asociaţiile, organizaţiile şi instituţiile publice care lucrează cu persoane din sectorul independent. Planificarea bugetară pentru anul 2018 va fi afectată major de efectele modificării Codului Fiscal şi trebuie subliniat că actualele măsuri vin în urma altor majorări ale contribuţiilor datorate de persoanele care desfăşoară activităţi independente, introduse gradual între anii 2015 - 2017, fără ca ele să corespundă unor beneficii reale suplimentare. Astfel, începând de la 1 ianuarie 2018, persoanele cu venituri medii şi mici angrenate în sectorul independent vor plăti contribuţii egale cu cele ale salariaţilor cu venituri asemănătoare, fără să beneficieze, însă, de aceeaşi protecţie socio-economică, exprimată prin multiple avantaje fiscale, cum ar fi scutiri de la plata impozitului pentru unele venituri şi beneficii (de ex. tichete cadou, ajutoare, contribuţii la fonduri de pensii facultative, prime, serviciile turistice şi/sau de tratament, asigurare medicală privată), drepturi băneşti (diurne, decontări ale transportului, acordarea de indemnizaţii) sau deduceri personale de cheltuieli, pentru a le enumera doar pe cele mai cunoscute. Aceasta, în timp ce scutirea de la plata contribuţiilor a celor care realizează venituri lunare sub valoarea salariului minim pe economie şi nu sunt şi salariaţi echivalează cu lipsirea lor de statutul de asigurat şi condamnarea la birocraţia năucitoare a dovedirii periodice a nivelului de venit, într-un tip de muncă imprevizibilă, discontinuă şi foarte variabilă.

Mai mult decât atât, înlocuirea impozitului pe profit cu impozitul pe cifra de afaceri, fără modificarea corespunzătoare a Legii Sponsorizării, lipseşte sectorul non-guvernamental de 300 de milioane de euro anual, proveniţi din redirecţionarea a 20% din impozitul pe profit al companiilor private.

Dincolo de faptul că există profesii, precum cea de traducător literar, care, în contextul legislaţiei României contemporane se exercită exclusiv ca activitate independentă, Guvernul României şi, prin extensie, Statul român, are datoria de a fi prima instituţie de importanţă naţională care să recunoască importanţa socială a sectorului independent şi de a proteja acest sector prin măsuri de stimulare economică şi de încurajare a pieţei, aşa cum a declarat că o va face, de pildă, în cazul angajaţilor din IT şi cum o face deja în cazul altor categorii profesionale, beneficiare ale scăderii vârstei de pensionare, ale pensiilor speciale sau a altor scutiri. Sectorul non-guvernamental contribuie decisiv la îmbunătăţirea condiţiilor din spitale, la integrarea socială a categoriilor defavorizate şi oferă servicii educaţionale şi culturale la sate, acţionând ca un liant vital al societăţii, însă fragil şi fragilizat de modificările aduse Codului Muncii în 2011. Considerăm modificările aduse regimului fiscal al persoanelor independente ca fiind nedrepte şi împovărătoare, adoptate fără a ţine cont de situaţia de precaritate care afectează categorii largi de lucrători independenţi, pe care aceste schimbări îi vor pune în dificultăţi majore.

Prin urmare, solicităm Guvernului şi Parlamentului României readucerea contribuţiilor sociale pentru sectorul independent la nivelul anterior ordonanţei de urgenţă 79/2017 şi iniţierea unei consultări şi dezbateri publice pentru identificarea măsurilor optime care să sprijine acest sector.

Petiţia poate fi semnată aici.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică