STUDIU Saloanele de spital trebuie să fie bine aerisite pentru a evita infecţiile nosocomiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ventilarea naturală ar putea juca un rol important în reducerea riscului de infecţii nosocomiale. Aceste infecţii, transmise în mediul spitalicesc, pun mari probleme, care sunt complicate şi mai mult de rezistenţa tot mai mare a bacteriilor la antibiotice.

Igiena mâinilor personalului medical pentru prevenirea transmisiei germenilor de la un pacient la altul, direct sau indirect (prin intermediul materialelor medicale), este principalul element al luptei împotriva acestui tip de infecţii, dar nu suficient, potrivit Agerpres.

Cercetătorii britanici au evaluat strategiile de prevenire anti-infecţioasă bazate pe ventilarea naturală şi pe expunerea la lumina soarelui. Autorii regretă faptul că nu se acordă destulă atenţie 'redescoperirii' unor tehnici vechi, în timp ce preocuparea pentru confortul modern — îndeosebi pentru climatizare — este tot mai mare.

Ei adaugă faptul că unele date arată că nivelul de împrospătare a aerului în saloanele de spital — mai ales în cele în care se află pacienţi cu infecţii respiratorii — este mai ridicat dacă se aeriseşte natural. Ventilarea mecanică necesită de altfel o întreţinere minuţioasă, dar prezintă şi riscuri de infecţie.

Iluminatul natural a fost folosit intens în trecut (exemplul îl constituie spitalele cu ferestre foarte mari), dar acum nu mai este foarte la modă, lucru pe care autorii studiului îl regretă. Ei consideră că aceste tehnici ar trebui să facă obiectul unor noi cercetări aprofundate, putând fi utilizate mai mult când împrejurările o permit, şi amintesc că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) are încredere în ele.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”