STUDIU Peste 80% din adolescenţii din zona Moldovei nu discută cu părinţii despre sex sau contracepţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 80% din adolescenţii din zona Moldovei susţin că nu discută cu părinţii lor despre sex sau despre contracepţie. Aşa arată cel mai recent studiu făcut de Asociaţia Semper Musica.

Potrivit cercetării, elevii nu discută cu părinţii despre debutul vieţii lor sexuale şi abordează rar sau niciodată discuţiile referitoare la folosirea unui prezervativ. 

Cercetarea realizată anul trecut în perioada septembrie-decembrie a arătat că sesiunile de educaţie pentru sănătate au crescut cu 10% numărul elevilor care au declarat că utilizarea prezervativului este foarte importantă atunci când au un contact sexual, faţă de cei 78% care susţineau acest lucru iniţial.

La finalul acestor cursuri, elevii au putut să identifice mai uşor factorii de risc care conduc la transmiterea virusului HIV, au învăţat să se protejeze şi au înţeles ce reprezintă un pericol şi ce nu atunci cand interacţiunează cu persoanele infectate, ceea ce le-a crescut înţelegerea şi toleranţa faţă de acestea.

„Situaţia adolescentului de astăzi este una în care părintele este mai puţin dispus şi curajos să vorbească despre subiecte precum debutul vieţii sexuale, sarcină sau folosirea corectă a unui prezervativ. În situaţia în care părintele nu discută cu copilul lui adolescent, iar profesorii se tem să nu aibă probleme sau să nu fie penibili, singura sursă de informaţie care le rămâne tinerilor este internetul şi cercul de prieteni. Din păcate, nici una, nici cealaltă nu sunt întotdeauna surse de încredere, de aceea studiul nostru ar trebui să fie un apel pentru toţi părinţii să ia atitudine.” a spus Alexandru Gheorghiu, Preşedintele Asociaţiei Semper Musica.

Studiul a fost realizat în 15 licee, pe un eşantion de elevi între 14 şi 19 ani, face parte din proiectul finanţat de Fundaţia Orange „Stand-up: educaţie pentru prevenirea HIV”, în care aproape 5.000 de tineri din judeţele Iaşi şi Botoşani au beneficiat de sesiuni gratuite de informare despre virusul HIV, bazate pe informaţii medicale şi instrumente de stand-up comedy.

Mai multe pentru tine:
Cât rău face Rusia României și cât ne facem singuri din cauza propriilor vulnerabilități. Dezvăluirea incomodă a unui expert în securitate
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Ucraina dezvoltă noi scuturi împotriva dronelor Shahed. Planul Kievului pentru a combate eficient roiurile de drone
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Mineriada din septembrie 1991: lovitura de stat care a blocat reformarea României
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO