STUDIU Absolvenţii de facultate vor salarii ce depăşesc 2.200 de lei şi un program flexibil de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii vor salarii mari, spun specialiştii

2.200 de lei pe lună şi un program care să nu depăşească 40 de ore de muncă pe săptămână. Asta îşi doresc tinerii la început de carieră, potrivit unui comunicat de presă al Universităţii Româno-Americane.

Concret, documentul arată că pretenţiile absolvenţilor sunt peste ceea ce poate oferi piaţa, tinerii dorind să lucreze în special în corporaţii mari, pe o poziţie specializată. Totuşi, pretenţiile tinerilor români nu sunt cu mult diferite de cele ale ungurilor şi polonezilor.

Tinerii români îşi doresc ca primul loc de muncă să le aducă un venit anual de 5.954 euro şi să nu îi solicite săptămânal mai mult de 40 de ore. Însă aşteptările sunt departe de media europeană, care se ridică la un venit anual de 23.127 euro, adică aproape 2.000 euro pe lună şi 42 de ore de lucru săptămânal.  

În ceea ce priveşte rata şomajului, în România este peste media UE şi rata de părăsire timpurie a şcolii a crescut, a ajuns la 19,1% în 2016, în timp ce media europeană era de 10,7%. În acest context, rata de înscriere la studii terţiare a scăzut drastic, fiind de 25,6% şi se află foarte departe de actuala medie europeană-38,7% . 

Rată de părăsire timpurie a şcolii 

Potrivit raportului care evaluează economia României prin prisma analizei anuale a creşterii pentru 2016 efectuate de Comisia Europeană, rata de părăsire timpurie a şcolii rămâne la un nivel ridicat, ajungând la 19,1 % în 2016, cu aproape 9 puncte procentuale peste media de la nivelul UE. Rata de părăsire timpurie a şcolii este mult mai ridicată în rândul locuitorilor din mediul rural, al populaţiei de etnie romă şi al copiilor cu nevoi speciale.  

Rata de înscriere în învăţământul terţiar a crescut, ajungând la 25,6 % în 2016 şi fiind pe cale să atingă obiectivul naţional de 26,7 %, dar continuă să existe neconcordanţe cu nevoile pieţei forţei de muncă. Rata de angajare a proaspeţilor absolvenţi de studii terţiare a scăzut cu mai mult de 7 puncte procentuale în ultimii trei ani, ceea ce sugerează că universităţile sunt încă insuficient de receptive la evoluţiile de pe piaţa muncii.  

Integrarea tinerilor pe piaţa forţei de muncă, o provocare 

Aceste tendinţe se simt acut la nivelul pieţei muncii. Potrivit rezultatelor aceloraşi rapoarte, angajarea tinerilor se desfăşoară greoi şi, cu toate că, în 2016, rata şomajului în rândul tinerilor a scăzut la 20,4%, ea se situează peste media UE – 17,4%. Mai mult, proporţia celor care nu sunt nici încadraţi profesional şi nu urmează niciun program educaţional sau de formare, este de 17% în comparaţie cu 12% cât este la nivel European.  

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort