Studiu: 70% dintre români sunt ignoranţi când vine vorba de diagnosticul cancerului de intestin gros

0
Publicat:
Ultima actualizare:
85% dintre români au auzit de cancerul intestinului gros FOTO Adevărul

Deşi 85% dintre români au auzit de cancerul de colon, 70% dintre ei nu ştiu ce investigaţii medicale sau ce analize trebuie să facă pentru un posibil diagnostic. Datele au fost extrase dintr-un studiu realizat de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) împreună cu IMAS.

Efectuat pe un eşantion de 1010 de persoane, reprezentativ pentru populaţia cu vârsta peste 18 ani din România, studiul a inclus 560 de localităţi, dintre care 400 de localităţi din mediul rural şi 160 de oraşe.

Potrivit studiului, se remarcă o informare relativ redusă în rândul persoanelor de gen masculin, a tinerilor (18-29 ani), a persoanelor cu educaţie joasă (care au absolvit până la 8 clase), precum şi în rândul persoanelor cu venituri reduse, din mediul rural.

Doar 7% dintre respondenţi au fost supuşi unor investigaţii
 
Până la momentul realizării interviurilor, aproximativ 7% dintre respondenţi au fost supuşi unor investigaţii pentru diagnosticarea cancerului de colon. Dintre aceştia, cei mai mulţi au făcut astfel de investigaţii o singură dată: aproximativ un sfert au facut investigaţiile mai rar decât o dată pe an şi alţi 23% şi le-au făcut anual.

„Este necesar ca toată opinia publică să conştientizeze pericolul cancerului colorectal si al cancerului, în general. Investigatiile se pot face si înainte de 50 de ani, aşa ca este mai bine să vă informaţi la medicul de familie din timp, mai ales dacă există şi antecedente în familie”, a explicat Cezar Irimia, preşedintele FABC.

A doua cauză de deces dintre toate tipurile de cancer

Cancerul intestinului gros este a doua cauză de deces dintre toate tipurile de cancer din Europa şi, anual, în lume mor 700.000 de oameni din această cauză. Conform Globocan 2008, incidenţa anuală a acestei forme de cancer, în ţara noastră, este de 8.696 cazuri noi, fiind pe locul al doilea ca frecvenţă a celor mai întâlnite forme de cancer la ambele sexe.

De asemenea, circa un milion de noi cazuri sunt descoperite anual, în întreaga lume. Acest lucru este cu atât mai îngrijorător cu cât, în comparaţie cu alte forme de cancer, cancerul intestinului gros poate fi detectat în stadii incipiente şi tratat cu şanse reale de vindecare. Pentru aceasta însă, trebuie aplicate metodele de screening, efectuarea de investigaţii specifice regulate, chiar şi în lipsa oricăror semne de boală.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui