Stuart Jeffries, victima unui furt: „Am dat mâna cu infractorul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La tribunal, tânărul a acceptat termenii ordinului de reabilitare, sperând să poate începe o viaţă nouă

Delincvenţa juvenilă reprezintă o problemă cu care ne confruntăm tot mai des. De cele mai multe ori, copiii comit infracţiuni în absenţa unei educaţii adecvate şi a unui sprijin. Jurnalistul Stuart Jeffries de la „The Guardian“ a povestit despre cum a devenit victima unui furt comis de un tânăr de doar 16 ani.

„Mă plimbam pe Hornsey Road din Londra, verificând pe telefon rezultatele de la fotbal. În spatele meu, pe trotuar am auzit o motocicletă, dar, crezând că va parca, nu am reacţionat în niciun fel. Îmi ţineam telefonul în mâna stângă, iar cu degetul arătător drept navigam pe pagina respectivă. Întinzându-se peste umărul meu, pasagerul din spate al motocicletei mi-a smuls Iphone-ul“, a povestit el.

Ajuns acasă, Jeffries a sunat la compania de telefonie mobilă. Între timp, cei implicaţi în furt, au suferit un accident rutier, astfel fiind descoperit vinovatul. Nefiind singura acuzaţie, tânărul a primit ordin de reabilitare, iar una dintre condiţii a fost ca timp de şase luni să nu mai calce în Londra.

Jurnalistul a dorit să cunoască făptaşul. „Am mers în Chatman-Kent, în sud-estul Angliei pentru a da mâna cu cel care mi-a furat telefonul. Britanicul, în vârstă de 16 ani purta blugi şi hanorac. Şi el a dorit să ne întâlnim pentru a-şi cere iertare.“

Această întâlnire, potrivit ofiţerului care a stabilit totul, poartă numele de „justiţie restaurativă“. În cadrul ei, victima poate vorbi despre trăirile cauzate de incident, iar infractorul îşi poate exprima regretul pentru fapta comisă.

„Când l-am întrebat ce l-a determinat să fure, mi-a spus că din clipa în care părinţii săi s-au despărţit, a simţit că îi revine rolul de cap al familiei, fiind nevoit să-şi ajute mama, care trăieşte doar din ajutor social. Dacă tatăl său ar fi stat mai mult acasă, şi nu în afara Londrei cu noua lui soţie, atunci probabil că nu ar fi ajuns un infractor“, a relatat Jeffries.

Întrebat ce sentimente i-a trezit experienţa prin care a trecut, jurnalistul a declarat că va avea grijă să nu-şi mai utilizeze telefonul în mijlocul străzii. „Mi-am păstrat calmul pe toată durata întâlnirii şi cred că a fost puţin dezamăgit pentru că nu am părut enervat, dar nu am vrut să-i dau satisfacţie“.

La tribunal, tânărul a acceptat termenii ordinului de reabilitare, nemaidorind să-şi continue pedeapsa la Institutul pentru Tinerii Infractori din Feltham, unde-şi petrecuse deja o lună. „Mi-a spus că a fost bine în Felthman pentru că era protejat de membrii unei bande, însă acest lucru însemna să ia contact din nou cu oamenii care l-ar putea îndemna să comite şi alte infracţiuni. Ordinul de reabilitare i-a oferit şansa să-şi refacă viaţa într-o manieră în care închisoarea nu ar fi făcut-o, fiind acum în afara riscului de a recidiva“, a explicat victima.

„După ce întâlnirea s-a terminat, băiatul s-a întors acasă la tatăl său, alături de care locuieşte. În drumul spre Londra m-am gândit la acest băiat care este infractorul, dar totodată şi victima. Mi-a spus că-mi va scrie. Sper să mă anunţe că a făcut ceva bun din viaţa lui, pentru că nu ne face niciuna dintre noi bine să ştim că a rămas ceea ce este şi acum, demn de milă“, a conchis Jeffries.
 


 

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Privilegiu, nu obligație. Cum se construiește relația copiilor cu bunicii. „Un adolescent care-ți apasă butoanele îți face o favoare”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Consilierul lui Bolojan, despre demisia premierului: „Dacă nu va avea susținere, va pleca”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor