Streinu-Cercel: Lumea trebuie să înţeleagă că nu trebuie să infecteze. Purtarea măştii pe nas şi pe gură face diferenţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO David Muntean

Profesorul Adrian Streinu Cercel susţine că, pe lângă miile de infectaţi cu noul coronavirus prezentaţi în cifrele oficiale, sunt de zece ori mai mulţi oameni bolnavi care transmit virusul, fără a şti că sunt bolnavi, iar în acest context atrage atenţia asupra faptului că masca de protecţie trebuie purtată corect.

"Mă uit la televizor cu stupoare şi văd că majoritatea sunt cu masca sub nas. O mască purtată sub nas nu ajută la nimic”, afirmă Streinu-Cercel.

"Dimineaţă când am făcut raportul de gardă aveam 20 de pacienţi în camera de gardă, dintre care unii cu necesar de oxigen, în disperare să găsim locuri unde să îi punem în pat. Cred că lucrurile se complică, mai ales că astăzi avem 7.730 de persoane nou infectate, dintre care circa o mie în Bucureşti şi Ilfov. Aceste o mie de persoane infectate vor veni în trei unităţi mari să fie verificate, respectiv la Balş, la Babeş şi la Nasta, cam asta este construcţia. Eu nu alarmez populaţia, eu spun populaţiei să aibă grijă şi să se ferească”, a declarat Adrian Streinu Cercel, marţi seară, la TVR. 

Acesta a atras atenţia asupra necesităţii ca masca de protecţie să fie purtată corect.

"Lumea trebuie să înţeleagă că nu trebuie să infecteze. Infectarea persoanelor se face pe stradă, se face acasă când faci petreceri, atunci când te duci în baruri, la serviciu dacă nu sunt respectate regulile minime de igienă. Purtarea măştii pe nas şi pe gură face diferenţa. Mă uit la televizor cu stupoare şi văd că majoritatea sunt cu masca sub nas. O mască purtată sub nas nu ajută la nimic. (...) Dacă mergem în ritmul ăsta, undeva săptămâna viitoare vor fi în jur de 10.000 (de cazuri noi de COVID-19 – n.r.)”, a adăugat el.

Streinu-Cercel a explicat că, dacă va continua creşterea numărului de îmbolnăviri, România va ajunge să repete "un modul ultracunoscut”, cel al Italiei, care s-a confruntat cu grave probleme în gestionarea crizei sanitare la debutul pandemiei. 

Medicul a arătat că în România "stăm la primire, în spitale”, când ar trebui ca toată lumea să ia măsuri pentru ca oamenii să nu se mai infecteze.

"Nu aş merge pe varianta de carantină, aş merge pe varianta de testare. (...) Această testare nu se face o dată ca niciodată, se face succesiv, în valuri. Ai testat astăzi, dai deoparte, aştepţi patru zile, la patru zile repeţi testarea în aşa fel încât epuizezi pur şi simplu focarele, acolo unde le cunoşti”, a explicat acesta.

"Problema este că lumea se infectează cu miile, iar aceste mii trebuie să ştim că mai au în spate de cel puţin încă zece ori mai multe persoane pe care nu le cunoaştem, sunt purtători sănătoşi şi transmit virusul în populaţie în continuare”, a adăugat Streinu-Cercel.

Medicul a arătat că sunt pacienţi asimptomatici care transmit cantităţi mari de virus, purtând milioane de particule, iar alţi pacienţi au o încărcătură virală mai scăzută, iar aceştia transmit mai greu boala. 

În legătură cu afirmaţiile ministrului Economiei, Virgil Popescu, care a afirmat, atunci când a anunţat că a fost diagnosticat cu COVID-19, că a respectat regulile, Streinu-Cercel a spus: "Dacă o să faceţi o anamneză atentă, o să vedeţi că au existat cu siguranţă momente în care lucrurile erau scăpate de sub control şi contactul a fost posibil”.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”