Sporuri salariale între 20 şi 50%, în proiectul noului Statut al poliţistului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii ar putea avea parte de creşteri salariale şi alte beneficii

Poliţiştii ar putea primi sporuri salariale între 20 şi 50% din salariul de bază, bani de chirie, dacă lucrează în alte localităţi decât cea de domiciliu, şi plată dublă pentru zilele de sărbătoare muncite, potrivit noului Statut al poliţistului, supus dezbaterii publice.

La capitolul "Drepturi compensatorii" din proiectul publicat pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) se arată că poliţiştii care acceptă să lucreze în mediul rural sau în localităţi izolate vor primi un spor salarial de 20 la sută din leafa de bază.

Sporurile ajung, însă, la 50 la sută din salariul lunar "corespunzător riscurilor deosebite ale funcţiei de poliţist, a interdicţiilor, a restrângerii unor drepturi sau libertăţi şi a incompatibilităţilor impuse de funcţia publică cu statut special, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului Afacerilor Interne".

Conform proiectului, poliţiştii care vor merge la serviciu în zilele de sărbătoare vor fi plătiţi dublu pentru orele lucrate. În acelaşi timp, poliţiştii care fac ore suplimentare ar urma să încaseze, pentru acestea, un spor de 75 la sută din salariul lunar.

În acelaşi timp, noul Statut al Poliţistului aduce noutăţi în ceea ce priveşte compensaţia lunară pentru poliţiştii care lucrează departe de casă.

Astfel, în cazul în care poliţistul este "numit în prima funcţie sau transferat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul" şi nu deţine o locuinţă în localitatea respectivă sau pe o rază de 30 de kilometri, el poate beneficia de decontarea chiriei, în raport cu preţul pieţei din localitatea respectivă.

Compensaţii lunare timp de 10 ani pentru cei care-şi construiesc o casă

Potrivit proiectului publicat pe site-ul MAI, poliţiştii care lucrează în altă localitate decât cea de domiciliu care nu vor să stea cu chirie, ci doresc să îşi cumpere sau să îşi ridice o casă în localitatea respectivă, urmează să fie "sprijiniţi prin acordarea unei compensaţii lunare, pentru o perioadă ce nu poate depăşi durata creditului aflat în derulare, dar nu mai mult de 10 ani, o singură dată în carieră, din momentul contractării unui credit ipotecar sau imobiliar destinat achiziţionării sau construirii unei locuinţe în acea localitate sau pe o rază de 30 de km".

Noul proiect al legii privind Statutul poliţistului aduce modificări şi legate de modul de evaluare profesională al poliţiştilor. 

Concedieri după cursuri de perfecţionare eşuate

Astfel, poliţiştii vor fi evaluaţi anual, ca şi până acum, însă, dacă vor primi calificativul "nesatisfăcător" sau de două ori "satisfăcător", cei cu funcţii de execuţie vor fi obligaţi să urmeze cursuri de perfecţionare. 

Dacă nici după aceste cursuri nu primesc calificativul "bine" sau "foarte bine", ei vor fi daţi afară.

În acelaşi timp, poliţiştii care ocupă funcţii de conducere şi care vor fi notaţi cu "nesatisfăcător" sau "satisfăcător" vor face obiectul unui control, iar dacă se vor descoperi neajunsuri, aceştia vor fi trecuţi într-o funcţie inferioară sau una de execuţie.

"Sunt multe articole bune în noul Statut al poliţistului, care, până la un punct, a fost conceput împreună cu noi. Este un lucru bun că s-a ţinut cont de propunerea noastră legată de modul în care se acordă compensaţiile lunare pentru poliţiştii care lucrează departe de localitatea de domiciliu şi care sunt obligaţi să închirieze locuinţe. Acesta este modelul magistraţilor propus de noi", a declarat, pentru Mediafax, Vasile Lincu, preşedintele Sindicatului Pro Lex.


FOTO Poliţia se pregăteşte de sezonul artificiilor. Cum funcţionează materialele pirotehnice şi ce este permis sau interzis

Peste 2.000 de materiale pirotehnice au fost confiscate de poliţişti de pe 20 noiembrie şi până marţi, zece persoane fiind cercetate în acest sens. Poliţia Română a demarat o acţiune la nivel naţional, care se numeşte „Foc de artificii”, ce urmăreşte folosirea în mod corespunzător a materialelor pirotehnice, dar şi combaterea infracţiunilor din acest segment.

Oficiul de poliţie al Uniunii Europene face angajări. Salariile de bază pornesc de la 2.600 de euro

Oficiul de poliţie al Uniunii Europene, Europol, face angajări, după cum se arată pe site-ul euroconcurs.ro. Concret, Europol oferă mai multe locuri de muncă la care pot aplica toţi cetăţenii Uniunii Europene.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice