Spitalul Pantelimon, în vrie către faliment. Reacţia managerului la problemele financiare ale unităţii sanitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Pantelimon FOTO Primăria Sectorului 2

Secţia de Obstetrică Ginecologie de la Spitalul Pantelimon şi-a reluat activitatea după ce internările au fost sistate de medicul de gardă din lipsa materialelor sanitare şi a medicamentelor necesare. „Şi ieri şi azi s-a operat, în sărăcie, dar secţia şi-a reluat activitatea”, a declarat, pentru „Adevărul”, medicul Dragoş Daviţoiu, managerul spitalului.

Potrivit acestuia, problemele financiare grave cu care se confruntă Spitalul Pantelimon nu pot fi soluţionate de Ministerul Sănătăţii şi nici de primăria de sector. „Ar fi deturnare de fonduri, nu au cum să ne ajute. De patru luni, reuşim să îndeplinim contractul cu casa de asigurări, dar avem de recuperat pierderi financiare masive din urmă”, a explicat oficialul. 

Practic, arată medicul, situaţia privind lipsa materialelor sanitare şi a medicamentelor nu este o noutate, dar ea s-a acutizat în ultima perioadă. 

„În luna decembrie e jale. Secţiile spitalului nu au fost închise, singura problemă a fost pe secţia de ginecologie, unde medicul care era de gardă a decis, de unul singur, să nu mai facă internări. Lipsesc foarte multe materiale sanitare şi medicamente, dar încercăm să achiziţionăm strictul necesar pentru desfăşurarea activităţii zilnice”, a completat doctorul Dragoş Daviţoiu. 

Spitalul Pantelimon nu are filă de buget pe decembrie

Acesta susţine că încă nu există o filă de buget pentru spital pentru luna decembrie, dar speră că de la 1 ianuarie situaţia se va schimba, în condiţiile în care unitatea sanitară va primi un buget mai mare de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti. 

„Intrăm pe un nou contract. Noi încercăm să ne punem pe picioare, am rugat întreg corpul medical să îşi desfăşoare activitatea aşa cum poate mai bine şi toţi au înţeles, dar medicul care era de gardă a decis să facă opinie separată. Vom discuta între noi şi vom lua o decizie în consiliul medical din acest punct de vedere”, a precizat Daviţoiu. 

Fără analize pentru pacienţi

Însă, pe lângă faptul că în spital nu există suficiente materiale sanitare şi medicamente, se pare că nici analizele medicale nu pot fi efectuate, asta pentru că Gral Medical, laboratorul privat cu care colabora unitatea sanitară, a reziliat contractul începând cu 1 decembrie, notează jurnalistul Cătălin Tolontan. 

Sursa citată arată că joi noapte, o femeie de 21 de ani a născut prin cezariană, iar rahianestezia a fost făcută cu Xilină, un anestezic folosit în stomatologie, care nu ar ţine la anesteziile grele. 

„Striga la noi de pe masă că Xilina nu ţine, dar nu am avut să-i dăm altceva”, arată medicii citati de jurnalistul Cătălin Tolontan. „E aceeaşi substanţă, dar durează mai mult până îşi face efectul. Problema a fost că în cazul gravidei respective nu a prins anestezia”, a conchis Dragoş Daviţoiu.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție