Spitalul „Marie Curie”: Siamezele au o singură inimă, nu se ia în calcul separarea, este cel mai grav caz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Siamezele internate la Spitalul "Marie Curie" au o singură inimă şi ficat comun, sunt ţinute în viaţă de aparate, iar separarea lor nu este luată în calcul în acest moment, fiind cel mai grav caz pe care medicii din unitatea sanitară l-au văzut până acum, au spus reprezentanţii unităţii sanitare, potrivit Mediafax.

UPDATE: Doctorul Cătălin Cîrstoveanu, şeful secţiei de Terapie Intensivă Nou-Născuţi a Spitalului "Marie Curie"  care se ocupă de acest caz, a explicat pentru "Adevărul" că în momentul de faţă nu se pune problema unei operaţii, ci stabilirea clară a diagnosticului, apoi, dacă este cazul se poate opera. "Până în ziua de astăzi, în România, ştiu de şase cazuri de gemeni siamezi, dintre care trei au fost doar la noi în spital. Situaţia gemenelor este extrem de complicată din punct de vedere medical. Practic, au două inimi unite şi malformate, plămâni imaturi, ficatul unit şi o parte din intestine la fel. Ne este foarte greu să apreciem evoluţia lor, momentan sunt intubate şi starea lor este stabilă. Urmează să stabilim un diagnostic clar al malformaţiilor şi vom vedea pas cu pas ce vom face mai departe, momentan nu este nicio urgenţă", a declarat Cîrstoveanu pentru "Adevărul". 


Cele două siameze născute la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au fost transferate, marţi seară, la Spitalul "Marie Curie" din Bucureşti. După investigaţii, s-a stabilit că nu poate fi luată în calcul, în prezent, separarea acestora, a declarat directorul medical Radu Spătaru, informează Mediafax.

"Este cel mai grav caz pe care l-am văzut vreodată, nu putem estima şansele de supravieţuire şi nici nu poate fi luată în calcul o intervenţie chirurgicală în acest moment", a spus directorul medical.

   

Evaluarea făcută de medicii din Spitalul "Marie Curie" a mai arătat că siamezele au un singur ficat şi intestine comune.

În ce priveşte separarea siamezelor, medicii au spus că se vor consulta cu chirurgi cardiovasculari şi cu specialişti care au mai avut astfel de cazuri, dar au subliniat că niciunde în lume nu se pune problema unei intervenţii chirurgicale programate într-o astfel de situaţie.

Aceştia au precizat că şansele de supravieţuire sunt mici, iar în prezent problema care se pune este de menţinere în viaţă a siamezelor, de evaluare corectă şi de găsire a unei căi de rezvolvare a situaţiei, în condiţiile unui cord comun, a unui ficat comun şi a unei vascularizaţii complexe şi modificate faţă de cea ce înseamnă anatomia normală.

Siamezele născute marţi, la Constanţa, sunt unite în zona toracelui şi abdomenului şi cântăresc împreună trei kilograme.

Mama siamezelor nu fusese la niciun control de sarcină

Directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Mihnea Avram, a declarat că, în noaptea de luni spre marţi, la unitatea medicală a venit o femeie de 24 de ani, din localitatea Valu lui Traian, însărcinată în 33-34 de săptămâni. La internare, medicii au crezut că tânăra avea o sarcină gemelară, însă în momentul operaţiei de cezariană au constatat că nou-născuţii erau uniţi în zona toracelui şi a abdomenului.

Mihnea Avram a menţionat că "în istoria recentă a Spitalului Judeţean Constanţa nu s-au înregistrat naşteri de siamezi".

Mama acestora, în vârstă de 24 de ani, mai are cinci copii. Starea sa de sănătate este bună, medicii spunând că sarcina acesteia nu a fost monitorizată, nefiind nici măcar în evidenţa medicului de familie.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța