Spitalele Colţea şi Floreasca, optimizate din punct de vedere seismic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Colţea şi Spitalul de Urgenţă Floreasca vor fi optimizate din punct de vedere seismic, după modelul japonez, în cadrul unui proiect-pilot ce urmează să fie extins şi la restul unităţilor sanitare din Capitală, a declarat, pentru „Adevărul”, doctorul Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Decizia a fost luată împreună cu Primăria Capitalei, a precizat Arafat, care intenţionează să aducă experţi japonezi în România în perioada imediat următoare.

„Cele două spitale nu au fost alese dintr-un motiv anume. Primul care va beneficia de aparatură care să fie fixată şi care să rămână în funcţiune în cazul unui cutremur va fi Spitalul Colţea. Şi Primăria Sectorului I şi-a exprimat intenţia de a introduce Spitalul Floreasca în acest program-pilot, clădirea se află în subordonarea autorităţii locale, chiar dacă spitalul este în directa coordonare a Ministerului Sănătăţii”, a explicat secretarul de stat în MAI. 

Nu implică mulţi bani

Acesta a subliniat că nu este vorba de consolidare a clădirilor. „Nu sunt costuri mari, avem nevoie de expertiză din afară. Ulterior, vom reglementa totul în aşa fel încât să putem aplica măsurile şi la restul spitalelor din Capitală”, a precizat Arafat. 

„În cazul producerii unui seism trebuie luate toate măsurile astfel încât nu doar clădirea în sine să fie funcţională, ci şi aparatura medicală. Modelul este foarte eficient şi a fost adoptat şi de americani”, a declarat, la rândul său, Gabriela Firea, primarul Capitalei, adăugând că s-a luat deja legătura cu Ambasada Japoniei, astfel încât echipa de experţi străini să fie trimisă cât mai repede în ţară. 

Cum e fixată aparatura în spitalele japoneze

În Japonia există, la ora actuală, cel mai mare centru de simulare post-cutremur, populaţia de acolo fiind în permanenţă pregătită să facă faţă unui seism. Inclusiv unităţile sanitare sunt făcute de aşa natură încât aparatura să poată fi folosită după un cutremur devastator. 

„În caz de cutremur mare, clădirea poate să rămână în picioare, important este ca ce ai să poată fi folosit de medici. În Japonia există mecanisme, de pildă, în care echipamentele sunt fixate. Calculatorul e bine fixat pe birou, aparatele care sunt pe roţi au mereu frâna pusă. Japonezii au proceduri prin care orice încăpere este pregătită să facă faţă unui cutremur, iar pagubele să fie cât mai mici. Acest lucru trebuie să devină o rutină şi la noi”, a conchis Arafat. În ceea ce priveşte intervenţia în prespital în caz de cutremur, secretarul de stat a menţionat că la japonezi există echipe mobile de medici care ies pe teren pentru a interveni. „Aceste echipe sunt un mare avantaj”, a subliniat oficialul. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026