Șpaga doctorilor scapă nepedepsită! Doctorii nu vor mai putea fi acuzați de luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doctorii nu vor mai fi considerați funcționari publici

Medicii nu vor mai avea statut de funcționari publici sau echivalentul acestora și nu vor mai putea fi acuzați de luare de mită, decizia urmând să intre în vigoare până la sfârșitul anului, a declarat pentru NewsIn, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae.

"În momentul de față sunt două variante. Fie se va da o ordonanță de urgență cu un articol special, fie va fi o anexă care completează legea actuală care să specifice că medicul în exercitarea profesiei nu este funcționar public sau echivalentul acestuia", a explicat prof. dr. Vasile Astărăstoae.

Potrivit președintelui CMR, după schimbarea statutului, medicul va putea avea independență profesională, nu va mai putea fi acuzat de luare de mită și își va putea stabili propriul onorariu.

Vasile Astărăstoae a mai precizat că autoritățile iau în calcul și creșterea salariilor medicilor rezidenți. "Vom avea o întâlnire cu Ministerul de Finanțe și vom stabili exact care este suma pe care o pot aloca pentru creșterea salariilor medicilor rezidenți. Noi am cerut ca salariul unui medic rezident să fie de trei ori salariul mediu pe economie, însă acest lucru să se întâmple pe parcursul unui an, un an și jumătate. În primă fază dorim o creștere semnificativă a salariului rezidenților", a adăugat prof. dr. Astărăstoae.

Deși s-a încetățenit practica de a ”da ceva doctorului”, în ultima perioadă au fost semnalate mai multe cazuri de luare de mită în spitalele românești.Cel mai recent caz este cel al unui doctor clujean, care a cerut bani de la părinții unui copil care urma să fie operat. Polițiștii clujeni l-au prins în flagrant pe doctorul Ioan Dobrescu în timp ce primea mită de la părinții copilului. Banii care au fost oferiți ca mită fuseseră marcați înainte de către polițiști.

În urmă cu mai bine de două luni, cotidianul "The Independent" publica un material despre situația secției de chirurgie cardiacă pediatrică a spitalului "Marie Curie" din București. Publicația trăgea un semnal de alarmă, spunând că, deși secția este dotată cu aparatură de ultimă generație, nimeni nu se încumetă să se angajeze aici, pentru că șeful centrului, doctorul Cătălin Cîrstoveanu, este împotriva șpăgii.

Pe de altă parte, majorarea salariilor rezidenților ar putea diminua fenomenul șpăgii în spitale și opri exodul absolvenților de medicină. O asemenea măsură ar putea încuraja tinerii doctori să rămână în țară, având în vedere că un studiu recent plasează România pe penultimul loc într-o ierarhie a țărilor membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește numărul de doctori pe cap de locuitor.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”