Sorina Pintea, despre mâncarea nesănătoasă din grădiniţe: „Direcţiile de sănătate publică pot dispune închiderea lor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii a fost întrebată despre alimente nesănătoase, precum margarină sau mezeluri, care se dau copiilor la unele grădiniţe iar aceasta a răspuns că alimentaţia şcolarilor şi preşcolarilor este reglementată.

Sorina Pintea a declarat că direcţiile de sănătate publică pot chiar să dea amenzi şi să închidă astfel de unităţi de învăţământ, dacă primesc sesizări, a declarat  ministrul, miercuri, la Găeşti, judeţul Dâmboviţa, conform agrepres.ro

 „Este un ordin, 1563 din 2008, care reglementează alimentele interzise şcolarilor şi preşcolarilor. Acest ordin este coroborat cu un ordin din 1995 şi cu unul din 2001 care reglementează întreaga activitate a unei grădiniţe. Teoretic, la sesizări, inspecţia din cadrul DSP-urilor poate să verifice aceste aspecte, să dea amenzi şi chiar să meargă până la închiderea acestor grădiniţe”, a spus Pintea.

Şefa de la Sănătate a adăugat că există şi controale tematice, dar că se pot face sesizări, iar cu privire la acestea autorităţile vor demara acţiuni de verificare. „Din ceea ce ştiu eu, au fost aplicate sancţiuni, nu într-o valoare mare. Sancţiunea pentru persoane fizice este între 1.000 şi 2.000 de lei, iar pentru persoane juridice între 5.000 şi 10.000 de lei. Dar, de regulă, există controale tematice şi atunci bănuiesc că toată lumea se pregăteşte. Ştim foarte bine cum merg lucrurile, dar când se fac sesizări se verifică punctual. Nu au fost aşa multe sesizări şi cuantumul amenzilor nu a fost atât de mare”, a mai precizat Sorina Pintea.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”