Sorina Pintea: Dacă nu avem în legea vaccinării cuvântul „obligativitate” nu vom rezolva problema

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat marţi că susţine vaccinarea şi a propus ca în textul legii să apară cuvântul „obligativitate”, a informării sau a vaccinării. Ministrul Sănătăţii a mai declarat că planul naţional de combatere şi control al cancerului , lansat în 2016, a rămas la nivelul unui „document de peste 100 de pagini, o poveste”.

„Sunt pro vaccinare, pro obligativitate ca şi cuvânt, dacă nu o să avem în legea vaccinării cuvântul obligativitate a informării, a vaccinării, rămâne să dezbatem, nu vom rezolva problema. Gradul de acoperire vaccinală optim este 95%, după cum spun experţii OMS, foarte puţine ţări vor ajunge la acel grad, dar nici un grad de vaccinare ca şi în Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, de 1,2% - un singur vaccin făcut în luna martie în condiţiile în care avem cinci cabinete de medici de familie", a spus Sorina Pintea, informează agerpres.ro.

Sorina Pintea a declarat că se lucrează la un draft final privind prevenţia din legea Sănătăţii.

„Suntem pe un draft final cu capitolul prevenţie din legea Sănătăţii sau lege separată pentru prevenţie, dar nu ne putem focusa exclusiv asupra prevenţiei, pentru că, din păcate, neexistând acest concept, adică existând acesta, dar nefiind definit şi nefiind finanţate acţiunile pe prevenţie, am ajuns la o stare de sănătate a populaţiei nu foarte bună şi atunci categoric investiţiile noastre trebuie să meargă în paralel pe prevenţie şi pe zona de spitale şi tratament. (...) Urmează să mai avem discuţii cu asociaţiile profesionale, cu asociaţiile de pacienţi, cu Ministerul de Finanţe, pentru că sunt anumite lucruri care ţin de domeniul prevenţiei, de domeniul educaţiei, care ţin de alte domenii, astfel încât să încercăm să îmbinăm totul într-o singură lege", a spus Pintea.

Ministrul Sănătăţii a mai menţionat că planul naţional de combatere şi control al cancerului a fost lansat în 2016 şi a rămas la stadiul de  „un document de peste 100 de pagini, o poveste”.

„Cu poveşti nu putem trata cancerul. Avem nevoie de medicamente, de specialişti, de mult mai mult. Am pus pe hârtie această strategie pe care am clarificat-o, am definit obiectivul general, obiectivele specifice, acţiunile le bugetăm şi găsim surse de finanţare pentru ceea ce nu avem în acest moment”, a punctat Pintea.

Totodată, aceasta a mai spus  că „s-a vorbit foarte mult despre acel pact pe educaţie care să cuprindă şi zona de educaţie medicală, care, din păcate, nu se aplică, iar pactul a rămas la nivel de poveste”.

„În ceea ce vom propune noi pentru legea prevenţiei există capitol separat pentru educaţia pentru sănătate şi care porneşte de la mai multe premise - de la faptul că obezitatea la copii în România a căpătat proporţii îngrijorătoare, de la penultimul loc în Europa am ajuns pe locul II în Europa, de la faptul că minimele măsuri de igienă nu sunt cunoscute la nivelul şcolilor. Acele campanii de pe vremuri 'Sanitarii pricepuţi' erau foarte bune”, a spus Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că sunt probleme şi în zona prevenţiei terţiare.

„Zona de prevenţie terţiară nici nu a fost discutată, nici nu e foarte cunoscută, nu s-a dezbătut foarte mult. Este vorba de acea zonă de recuperare de redare a calităţii vieţii. În mod normal, un pacient după un accident vascular, de exemplu, are nevoie de un timp de recuperare, dar important este pentru societate să-l redea apt. În zona aceasta, în zona de recuperare, în România nu s-a investit foarte mult, încă nu avem definit foarte clar conceptul de recuperare. Există discuţii între comisiile de specialitate ale MS, astfel încât actul normativ pe care îl vom promova să exprime foarte clar ceea ce este necesar a fi făcut în zona de prevenţie terţiară", a explicat ministrul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a participat la evenimentul Health Forum, care a avut loc la Palatul Parlamentului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG