Sorin Grindeanu: „Mi-am vaccinat copiii. Părinţii pot alege ce consideră că e mai bine, dar nu dacă îi rănesc pe cei din jur”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, la o dezbatere pe tema imunizării, că şi-a vaccinat ambii copii, deşi a avut „probleme” în a găsi vaccinul de care avea nevoie.

Acesta a precizat că susţine ideea că părinţii pot alege ce consideră că este mai bine pentru copiii lor, dar nu şi în cazul în care aceste alegeri îi afectează pe cei din jur, aşa cum se întâmplă în absenţa imunizării.

„Am doi copii, de şase şi trei ani. I-am vaccinat pe amândoi, dar de fiecare dată am avut probleme în a găsi vaccinul de care aveam nevoie. (...) Poate sunt eu unul dintre părinţii care au avut noroc, dar vaccinarea propriului copil nu trebuie să ţină nicidecum de o chestiune legată de hazard. Rezolvarea lipsei vaccinurilor este esenţială, dar în acelaşi timp trebuie să luăm măsuri ca să rezolvăm şi lipsa de informare", a spus Grindeanu, la dezbaterea "Vaccinarea: o problemă de sănătate publică. Copiii, dincolo de cifre”, organizată la Parlament, transmite news.ro.

El a subliniat că susţine ideea că părinţii au dreptul de a alege "ce consideră mai bine pentru copilul lor", dar aceste alegeri individuale trebuie puse în discuţie "atunci când îi rănesc pe cei din jur".

„Un copil nevaccinat nu-şi riscă doar propria sănătate, ci şi pe a celorlaţi copii din jurul său”, a arătat premierul. Sorin Grindeanu a vorbit şi despre nevoia de informare şi educare a populaţiei în acest sens, spunând că aceasta este „calea corectă”.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, miercuri la Palatul Victoria, la finalul întâlnirii cu premierul Sorin Grindeanu pe tema situaţiei vaccinurilor, că s-a convenit constituirea unui sistem de management integrat care va cuprinde atât stabilirea cantităţilor cât şi achiziţionarea vaccinurilor pe baza unui plan multianual.

Directorul OMS Europa: „Vaccinarea ar trebui să fie obligatorie”

Directorul regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Zsuzsanna Jakab, a declarat, joi, la Bucureşti, că problema imunizării copiilor poate fi rezolvată prin instituirea prin lege a obligativităţii vaccinării pentru a putea intra la şcoală, arătând că existe studii exhaustive care infirmă orice legătură între vaccinare şi autism.

„Vaccinurile sunt absolut sigure. Au fost studii epidemiologice în anii 1990, pentru că toate aceste probleme legate de autism şi vaccinuri sunt vechi şi am făcut studii care arată clar că nu există nicio dovadă. Din contră, vaccinurile sunt sigure. Nu există nicio legătură între cele două", a spus directorul OMS, la o dezbatere pe tema imunizării, organizată la Bucureşti.

Întrebată despre posibilitatea introducerii unor sancţiuni pentru părinţii care nu îşi vaccinează copiii, ea a precizat că o soluţie posibilă este condiţionarea accesului copiilor la şcoală de imunizare.

„Cred că dacă Legea sănătăţii publice va stabili ca obligatoriu pentru copii să fie vaccinaţi înainte de a intra la şcoală se va rezolva această problemă", a afirmat Zsuzsanna Jakab.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală