SONDAJ Tinerii medici români, cu valiza la picior. Ce condiţii pun viitorii medici ca să rămână în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În anul 2015, medicii din Capitală au plecat spre Marea Britanie, Irlanda, Franta, Germania, Belgia, Suedia, Spania şi Italia

Peste 80% din medicii rezidenţi şi studenţii la medicină spun că au luat în calcul varianta de a emigra. Datele se desprind din cel mai recent sondaj făcut de Colegiul Medicilor din Bucureşti, pe un eşantion de 700 de tineri.

Semnal de alarmă. Nu mai puţin de 80% din tinerii care care au absolvit o facultate cu profil medical sau care lucrează în ţară ca medici rezidenţi şi-au exprimat intenţia de a părăsi sistemul în următorii ani. Concret, 82% din tinerii doctori susţin că e foarte posibil să emigreze, destinaţiile preferate fiind statele mai dezvoltate din Uniunea Europeană, unde salarizarea este net diferită, iar condiţiile din spitale sunt superioare. Datele se desprind din cel mai recent sondaj făcut de Colegiul Medicilor din Bucureşti, pe un eşantion de 700 de tineri. Dintre aceştia 30 la sută sunt decişi să plece din ţară. Practic, doar 10% din respondenţi spun că nu au avut niciodată o astfel de intenţie.

„Cei mai mulţi tineri şi-ar dori să lucreze la spitale din Uniunea Europeană. Medicii care aleg să profeseze în afara blocului european ar opta pentru spitale din America, Austratia, Canada, Emiratele Arabe sau Noua Zeelandă”, scoate în evidenţă studiul. Toate acestea vin în contextul în care 3.000 de medici intră anual în sistem, dar alţi 3.500 îl părăsesc prin pensionare, deces sau prin migraţie, potrivit statisticilor furnizate de Colegiul Medicilor din România.

 „Părerea mea este că 100% din medicii tineri vor să plece din ţară. Nici nu ai cum să îi opreşti dacă vii cu artificii precum cele folosite de autorităţile de la noi. Nu poţi să-i obligi să rămână în ţară”, este de părere Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP), comentând rezultatele cercetării.

Sistemul public este preferat în dauna celui privat

În ceea ce priveşte locul de muncă, ordinea preferinţelor este: „o altă ţară din Uniunea Europeană”, „sistemul public din România”, pe ultimul loc fiind „sistemul privat din România”. Este de remarcat un uşor avans în preferinţe pentru un loc de muncă în sistemul public faţă de cel privat, care se poate datora eventual sentimentului de mai mare stabilitate oferit de sistemul public. Totuşi, două treimi şi-ar dori să poată practica medicina în propriul lor cabinet.
Studiul scoate în evidenţă şi care sunt cele mai socilitate specializări. Astfel, majoritatea tinerilor s-ar îndrepta spre chirurgie generală, ginecologie, anestezie terapie intensivă, medicină de urgenţă şi cardiologie. Specialităţi grele, afirmă specialiştii.

„Plecarea unui specialist înseamnă cel puţin 15 ani în care statul plăteşte totul. Ideal ar fi să putem schimba legislaţia şi să pretindem un soi de recompensă de la ţările care beneficiază de pe urma specialiştilor noştri. În final, pacienţii sunt cei care au de suferit pentru că nu toţi cei care rămân în România sunt şi cei mai buni, din păcate”, a explicat pentru „Adevărul” şi academicianul Ionel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Capitală.

Acesta a arătat că statul nu are vreo pârghie prin care să îi poată obliga pe tinerii medici să rămână în ţară. „92,5% din respondenţii la chestionar beneficiază de ajutor din partea părinţilor sau a rudelor. Dintre cei 640 de respondenţi care declară că beneficiază de ajutor din partea părinţilor şi rudelor, 499 depind în mod exclusiv de acest ajutor, neavând şi altă sursă de venit. La polul opus, doar 27 dintre participanţi se declară total independenţi financiar”, a completat profesorul Cătălina Poiană, preşedintele CMB.

Ce aşteaptă tinerii medici de la sistem

Prin urmare, tinerii solicită în primul rând venituri care să le permită independenţa financiară încă de la nivelul intrării în rezidenţiat. Adică, de la o vârstă la care colegii lor care au ales alte profesii pot să-şi susţină material familiile, ceea ce nu este cazul în Medicină.

Pe locul al doilea se află modernizarea şi dotarea unităţilor sanitare. Tinerii doresc condiţii adecvate pentru obţinerea de performanţe profesionale şi cer mai multe locuri de pregătire în rezidenţiat. De asemenea, doresc respect şi încredere din partea societăţii civile, eliminarea corupţiei şi creşterea finanţării în Sănătate.
„Satisfacţia profesională a medicului este redusă din cauza lipsei accesului la tehnologie, dar şi din cauza faptului că nu se pot dezvolta suficient. Orice medic care profesează în condiţiile din România şi-ar dori să plece în afară, nu sunt de condamnat”, a conchis Vasile Barbu, reprezentant al pacienţilor.

Sondajul a fost efectuat online, în perioada 9 noiembrie -13 decembrie 2015. Respodenţii au completat 712 chestionare, dintre care au fost validate 692. Unele întrebări au avut răspuns prestabilit, altele au fost cu răspuns deschis, existând de asemenea şi posibilitatea, în cazul unora dintre întrebări, de a opta pentru răspunsuri multiple.
 

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei