Sondaj: Care sunt țările pe care românii le iubesc cel mai mult

0
Publicat:

Dacă în urmă cu zece ani, românii aveau cea mai mare simpatie față de Marea Britanie și Germania, în 2023, Spania și Italia sunt țările din topul clasamentului, potrivit unui sondaj INSCOP. 

Spania și Italia se bucură cea mai mare simpatie din partea românilor

Un sondaj INSCOP Research, realizat la comanda News.ro, arată cum s-au schimbat sentimentele românilor față de alte țări. Marea Britanie și Germania, pentru care cetățenii țării noastre nutreau cea mai mare simpatie acum un deceniu, sunt acum aflate pe poziția a cincea și a treia, potrivit sondajului citat. 

În contextul războiului de la graniță, dintre Rusia și Ucraina, sentimentele pozitive față de Republica Moldova și față de Ucraina au crescut față de acum 10 ani. În același timp, Rusia se află pe ultimul loc al clasamentului, nivelul de simpatie în rândul românilor scăzând la jumătate comparativ cu 2013.  

Faţă de 2013, remarcăm o creştere în 2023 a ponderii sentimentelor pozitive faţă de majoritatea ţărilor occidentale europene, dar şi faţă de Republica Moldova”, precizează Remus Ştefureac, director INSCOP Research, conform sursei citate. 

Spania și Italia sunt țările pentru care românii au cea mai mare simpatie, 82.8% dintre respondenţi având sentimente mai degrabă pozitive pentru Spania (faţă de 72.9% în 2013)  şi 81.4% pentru Italia (faţă de 70.5% în 2013).  

Topul este urmat de Germania, cu 77.6%, sentimente mai degrabă pozitive (faţă de 74.3% în 2013), Franţa cu 75.4% (faţă de 73% în 2013) şi Marea Britanie cu 75.4% (faţă de 75.5% în 2013). 

Pe locul șase se situează Republica Moldova, un procent de 69.2% dintre participanţii la sondaj declară că au sentimente mai degrabă pozitive pentru această țară (faţă de 65.7% în 2013), iar pe locul șapte este SUA cu 67.5% (faţă de 70.3% în 2013). 

Ucraina se bucură de sentimente mai degrabă pozitive din parte a 43.3% dintre români (faţă de 41.8% în 2013), iar Ungaria din partea a 39.7% (faţă de 29.3% în 2013). Clasamentul este încheiat de China cu 36.3% sentimente mai degrabă pozitive (faţă de 56.5% în 2013) şi Rusia cu 18.3% (faţă de 36.8% în 2013). 

Spania şi Italia, ţările occidentale care găzduiesc cele mai mari comunităţi de români domină clasamentul sentimentelor pozitive faţă de ţări. Cea mai interesantă fotografie este însă comparaţia cu situaţia din urmă cu 10 ani (2013) când INSCOP Research a adresat o întrebare similară în cadrul Barometrului Adevărul despre România. Se observă în primul rând un regres major în cazul Rusiei faţă de care ponderea sentimentelor pozitive s-a înjumătăţit în 2023 comparativ cu situaţia din 2013, de la aproape 37% în urmă cu 10 ani la 18% în prezent. Datele se corelează şi cu involuţia încrederii în Rusia (indicatorul încredere multă şi foarte multă care reflectă o evaluare mult mai exigentă a atitudinii populaţiei s-a prăbuşit în cazul Rusiei de la aproximativ 18% la circa 8% în prezent)  Explicaţia evidentă a acestei scăderi puternice este războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei. Pe de altă parte, faţă de 2013, remarcăm o creştere în 2023 a ponderii sentimentelor pozitive faţă de majoritatea ţărilor occidentale europene, dar şi faţă de Republica Moldova”, explică Remus Ştefureac, director INSCOP Research. 

Sondajul a fost realizat în perioada 23 octombrie - 2 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. La acest sondaj au participat 1.100 persoane reprezentative pentru  categoriile sociodemografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3 %, la un grad de încredere de 95%. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune