Şomerii din Oltenia îşi găsesc cel mai greu de muncă. Şomajul pe termen lung în România, aproape 50%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Date noi privind şomajul au fost publicate de Eurostat FOTO Adevărul

Şomerii din Oltenia îşi găsesc cel mai greu de muncă, arată cele mai recente date Eurostat. Concret, peste 60% dintre aceştia petrec perioade de peste 12 luni în şomaj, în timp ce, la nivel naţional, aproape jumătate dintre şomeri sunt în această situaţie.

Potrivit Eurostat, locuitorii din Bucureşti şi Ilfov îşi găsesc de muncă mult mai uşor comparativ cu cei din restul ţării. Astfel, ponderea şomerilor pe termen lung (peste 12 luni) în numărul total al şomerilor este la jumătate în zona Capitalei faţă de media naţională.

La nivel naţional, 46,4% dintre şomeri sunt în această situaţie de mai mult de 12 luni, uşor sub media celor 28 de state UE, de 47,5%, potrivit datelor prezentate marţi de Eurostat.

Şomajul pe termen lung a fost de 23,6% anul trecut

În zona Bucureşti - Ilfov, şomajul pe termen lung a fost de 23,6% anul trecut, aproape la jumătate faţă de media naţională.

Cel mai ridicat şomaj pe termen lung a fost înregistrat în zona Sud-Vest Oltenia (judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea), unde 60,8% dintre şomeri nu şi-au găsit locuri de muncă de cel puţin un an.

Oltenia este urmată de regiunea Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea), cu 54,8%, Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu), cu 51,1%, Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj), cu 48,8%, Sud-Muntenia (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman), cu 44,4%, Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui), cu 42,4%, respectiv Vest (Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş), cu 41,8%.

Slovacia, printre ţările cu cea mai ridicată rată a şomajului

La nivelul UE, cele mai ridicate rate ale şomajului pe termen lung se găsesc în unităţile teritoriale franceze Guadelupa şi Guyana (79%, respectiv 77%), urmate de Východné Slovensko, Slovacia (74,9%), iar cele mai reduse în Övre Norrland (12,4%), Mellersta Norrland (13,1%), Norra Mellansverige (16,3%), Västsverige (17,2%), Småland med öarna (17,3%) şi Stockholm (17,5%), toate din Suedia.

Rata şomajului a scăzut uşor în februarie, la 7,2% din populaţia activă, faţă de 7,3% în ianuarie, fiind înregistraţi 721.000 de şomeri, potrivit datelor anunţate de Institutul Naţional de Statistică.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete