Softul care bagă spaima în Laura Kovesi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea de Vest Timişoara a cumpărat un program care, conectat la Internet, poate scoate în evidenţă pasajele „împrumutate" din lucrările de doctorat sau de masterat.

Instituţia bănăţeană a plătit pentru acest soft doar 100 de dolari, iar abonamentul costă 15 dolari pe an. Accesul la softul antiplagiat este permis tuturor membrilor comunităţii academice a Universităţii de Vest din Timişoara, de la toate cele 11 facultăţi. Este şi softul care, aplicat la lucrarea de doctorat cu bucluc a procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, ar putea arăta dacă lucrarea sa este un plagiat. 

Verificarea tezei nu ţine însă de competenţa Universităţii de Vest, chiar dacă Laura Codruţa Kovesi şi-a susţinut lucrarea la Timişoara şi l-a avut ca îndrumător pe Viorel Paşca, profesor doctor în cadrul UVT. 

Proceduri pentru soft

„Avem în dezbatere această situaţie, însă noi nu putem acţiona de capul nostru. Tehnic se poate verifica, nicio problemă, însă titlul de doctor i-a fost acordat de o comisie a Ministerului Educaţiei, iar doar o comisie de acolo i-l poate retrage. Dacă ar fi fost angajat al nostru sau dacă o comisie de la Universitatea de Vest i-ar fi acordat titlul de doctor, atunci da, am putea analiza lucrarea. Însă aşa, nu avem dreptul, rezolvarea acestei probleme este de competenţa Ministerului Educaţiei", a declarat 

Marile Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara.Unul dintre primii „cobai" a fost unul dintre doctoranzii din anul trei de la Finanţe. „Softul ne arată exact care sunt părţile copiate, precum şi sursele.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort