Slujbe de Revelion în toate bisericile din România. La Catedrala Patriarhală din București sunt aduse moaștele Sf. Vasile

0
Publicat:

În toate lăcaşurile de rugăciune ale Bisericii Ortodoxe Române, în noaptea de Revelion 2025-2026, va avea loc o slujbă de mulţumire şi de binecuvântare.

Patriarhul Daniel FOTO: Basilica

Potrivit Patriarhiei Române, rânduiala stabilită de Sfântul Sinod în anul 2011 prevede citirea Acatistului Domnului Iisus Hristos, întrucât ziua de 1 ianuarie aminteşte de momentul când Fiul lui Dumnezeu, întrupat, a primit numele de Iisus. Iisus înseamnă în limba ebraică „Dumnezeu mântuieşte” şi în acatist este pronunţat de aproximativ 200 de ori.

Slujba care se săvârşeşte în noaptea trecerii dintre ani mai cuprinde rugăciunea Sfântului Efrem Sirul către Mântuitor, o rugăciune de mulţumire şi două rugăciuni de intrare în noul an - una din tradiţia liturgică română şi slavă, cea care va fi citită şi la slujba de Te Deum oficiată după Sfânta Liturghie în prima zi din an, şi alta din tradiţia greacă.

În cadrul slujbei Acatistului Domnului Iisus Hristos de binecuvântare a noului an de la Catedrala Patriarhală, Patriarhul BOR va transmite un cuvânt de învăţătură.

La 1 ianuarie se sărbătoreşte Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului şi Sfântul Vasile cel Mare. Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se săvârşeşte de 10 ori pe an: 1 şi 5 ianuarie, 20 şi 27 martie, 3, 10, 17, 28 şi 30 aprilie, 25 decembrie.

La Catedrala Patriarhală, trecerea dintre ani va fi marcată prin slujba de la miezul nopții. Vor fi aduse spre închinare moaștele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, potrivit basilica.ro.

Programul liturgic va începe miercuri la ora 16:00, când va fi adusă în Catedrala Patriarhală racla cu un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, aflată în patrimoniul Paraclisului istoric al Reședinței Patriarhale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

Racla va fi așezată spre închinarea credincioșilor alături de celelalte sfinte moaște și va rămâne în Catedrală până vineri, 2 ianuarie 2026, ora 20:00.

Slujba de la miezul nopții

După așezarea raclei, va fi săvârșită Vecernia unită cu Litia, iar de la ora 23:30 va avea loc Slujba de binecuvântare a trecerii dintre ani. Aceasta este alcătuită din Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, precum și din rugăciuni de mulțumire pentru anul care se încheie și de cerere pentru anul care începe.

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online