Sindicatul Sanitas: medicii şi asistenţii medicali din România merită salarii de mii de euro ca în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 20.000 de asistenţi medicali au plecat din România FOTO Adevărul

Medicii şi asistenţii medicali spun că legea salarizării, pusă în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, nu va aduce beneficii salariale decât unei anumite categorii de personal medical. Prin urmare, aceştia solicită punerea în aplicare a legii 284 din 2010, care este amânată de trei ani.

„Legea pusă în dezbatere nu este o lege a salarizării, ci este o lege care permite unor medici să îşi desfăşoare activitatea privată în sistem public. Nu avem nimic împotriva criteriilor de performanţă, dar ele trebuie stabilite nu prin hotărâre de guvern, ci după consultarea medicilor din sistem”, a explicat Marius Sepi, vicepreşedinte Sanitas.

Legat de nivelul de salarizare al asistenţilor medicali, Sepi a precizat că aceştia primesc la ora actuală între 1.000 şi 1.200 de lei pe lună. „Vreau 2.000 de euro pentru un asistent medical şi 4.000 pentru un medic. Să beneficiem de condiţii ca în celelalte state ale Uniunii Europene, dacă tot facem parte din ea. Acea lege a ministerului ar putea trece drept un capitol distinct într-o lege a salarizării”, a mai spus Sepi.

Sanitas: „Şpaga este un fenomen real!”

În ceea ce priveşte şpaga care se oferă în sistemul de sănătate, vicepreşedintele Sanitas spune că deşi este un fenomen real, el nu poate fi generalizat.

„Vreau să se aplice legile. De exemplu, legea 284/2010 nu este amânată de trei ani, deşi este un raport al nostru. Toţi politicienii au promis, dar nimeni nu a făcut nimic”, a explicat Marius Sepi. Acesta a adăugat că 22.000 de asistenţi medicali au părărsit România între anii 2007 - 2014.

6% din PIB pentru Sănătate

Federaţia Sanitas este una din membrele Coaliţiei Profesioniştilor în Sănătate, care solicită minim 6% din PIB, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, dar şi o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate.

De asemenea, aceştia mai cer apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrare profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii promte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei profesioniştilor din sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

Asistenţii medicali, epuizaţi de programul de lucru

Conform studiilor efectuate în ultimii 6 ani de Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Socială „Solidaritatea”, intenţia de migraţie se menţine în continuare  la cca. 15% din totalul personalului medical, iar situaţia sugerează astfel că sectorul sanitar din România riscă să rămână fără asistenţi medicali în următorii ani.

„Această stare de fapt generează situaţii dramatice, ce conduc la supraîncărcarea cu sarcini a personalului şi la depăşirea constantă a programului de lucru, având drept rezultat epuizarea celor rămaşi dublată de creşterea riscului de erori profesionale”, susţin reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară. 

Aceştia adaugă că situaţia este cu atât mai gravă cu cât asistenţii medicali nu constituie un obiectiv prioritar al programului de reformă.

„Chiar dacă Ministerul Sănătăţii a acceptat solicitarea noastră de a introduce şi asistenţii medicali în proiectul pilot de salarizare a personalului din sănătate, problema este departe de a-şi găsi rezolvarea, fiind necesar un plan coerent de măsuri pentru stimularea rămânerii în sectorul sanitar public, ale cărui obiective să se regăsească în toate proiectele de legi ale reformei în sănătate, inclusiv în cele aflate în dezb

Pe aceeaşi temă:

Nu doar medicii pleacă din România. Peste 20.000 de asistenţi medicali au părăsit ţara în ultimii cinci ani

Nu doar medicii au plecat în masă din sistemul de sănătate românesc în ultimii ani. Exodul se simte şi în rândul asistenţilor medicali, atraşi de salariile mult mai mari pe care le pot obţine în celelalte state ale Uniunii Europene. România a pierdut nu mai puţin de 23.000 de asistenţi medicali în cinci ani, potrivit statisticilor Institutului Naţional de Statistică (INS).

STUDIU Va rămâne România fără medici? Cum poate fi stopat exodul halatelor albe

Un studiu realizat de către Federaţia Europeană a Serviciilor Publice ca parte a unui proiect european extins a arătat că aproximativ 3% dintre doctorii români şi 5-10% dintre asistente emigrează în fiecare an. Destinaţiile favorite sunt Italia, Franţa, Spania, UK şi Scandinavia.

ADMITERE FACULTATE 2013 De ce a redevenit Medicina un magnet pentru absolvenţi

Peste 4.500 de absolvenţi de liceu dau azi admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, cifră care nu au mai fost înregistrată de câţiva ani. Studenţi, profesori, medici şi candidaţi la examen au discutat azi, la Adevărul Live, motivele creşterii atracţiei pentru Medicină, de la pasiunea pentru nobila meserie de doctor până la visul emigrării.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța