Sindicatele critică testele cu privire la cunoaşterea legislaţiei impuse funcționarilor publici: „O insultă la adresa profesionalismului”

0
Publicat:

Mai multe organizații sindicale solicită oprirea abuzurilor împotriva funcționarilor publici și a angajaților din sectorul bugetar, cerând retragerea modificărilor legislative care fac administrația publică mai vulnerabilă în fața influențelor politice.

Funcționarii publici cer stoparea abuzurilor și retragerea modificărilor legislative. FOTO: pexels

Testele anuale cu privire la cunoaşterea legislaţiei impuse funcţionarilor publici, nevoiţi să memoreze şi să reproducă mecanic, repetitiv, texte de lege, sunt o bătaie de joc şi o insultă la adresa profesionalismului lor”, au declarat reprezentanții sindicatelor într-un comunicat oficial.

Organizațiile sindicale, printre care Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) și CNS Cartel Alfa, acuză că aceste măsuri sunt parte dintr-un plan mai amplu de politizare și control al administrației publice, transmite News.ro.

Sindicaliștii consideră că aceste testări sunt folosite ca un pretext pentru a elimina angajații incomozi. „Dacă această metodă ar fi una justă, de ce nu este aplicată şi parlamentarilor, miniştrilor sau clientelei politice, în fapt cei care «reuşesc» să emită atâtea legi contradictorii, acte normative care ulterior necesită emiterea a nenumărate decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru aplicarea lor?”, au transmis reprezentanții sindicatelor.

Ei atrag atenția că funcționarii publici sunt obligați să accepte sarcini impuse arbitrar de superiori, fapt care îi transformă „în argat, prin impunerea asumării abuzive de sarcini exhaustive, necuantificabile, de care şeful ierarhic superior doreşte «să scape»”. De asemenea, acuză că noile măsuri încalcă principiile imparțialității și legalității prevăzute de Codul Administrativ.

Politizarea administrației

Potrivit sindicatelor, noile reglementări facilitează controlul politic asupra administrației locale, reprezentând „o formă de dictatură”. „Aceast demers cinic transformă administraţia locală în «moşia» conducătorului instituţiei, urmărind eliminarea oricărui mecanism democratic de control şi echilibru exercitat de către consiliile locale şi judeţene”, explică sindicaliștii.

Aceștia mai susțin că România are cel mai mic număr de angajați bugetari raportat la populația deservită din Uniunea Europeană, iar politicienii folosesc pretextul digitalizării pentru a justifica reducerile de personal.

În acest context, sindicatele solicită retragerea modificărilor legislative care vulnerabilizează administrația publică și stoparea reducerilor de personal, considerând că acestea ar putea duce la un colaps administrativ.

De asemenea, cer aplicarea unitară a Legii salarizării pentru eliminarea inechităților și inițierea unui dialog real între guvernanți și sindicate, în vederea găsirii unor soluții echilibrate.

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat