Sindicat: Angajaţii Ministerului Culturii ameninţă cu grevă generală dacă Executivul nu va majora salariile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii Ministerului Culturii atrag atenţia Guvernului că vor decide intrarea în grevă generală, dacă Executivul nu va majora salariile, conform legii salarizării, se arată într-un comunicat transmis de sindicatul Culturalia.

Potrivit sindicatului, „salariaţilor din Cultură nu le-au mai fost crescute salariile de mai bine de 3 ani. Astfel, ei au ajuns să câştige, în serviciile publice deconcentrate, până la 2.500 de lei pe lună”.

În textul remis News.ro este atrasă atenţia asupra „desconsiderării” resursei umane din domeniul culturii.  „Există posibilitatea radicalizării acţiunilor de protest, mergând până la blocarea activităţii şi declanşarea grevei generale. Dorim să reamintim, pe această cale, guvernanţilor că personalul din domeniul culturii a fost neglijat şi abandonat de-a lungul acestor ani”.

Sindicatul susţine că, din ianuarie 2018, angajaţii ar fi trebuit să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru 153/2017.

„Legea, deşi injustă faţă de salariaţii din domeniul culturii, a fost respectată şi aplicată doar în 2018, 2019 şi 2020. Apoi, guvernele României au decis prorogarea acordării tranşelor de majorări salariale cuvenite de la 1 ianuarie 2021. Astfel, în prezent, personalul din domeniul culturii se află în situaţia în care nu a mai beneficiat de nicio majorare salarială din luna ianuarie 2020 - dată la care i s-a acordat doar o tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de legea cadru pentru anul 2022”.

Sindicatul Culturalia va înainta un memoriu şi Ministrului Culturii. „Avem încredere că domnul ministru Lucian Romaşcanu va face toate demersurile necesare pentru a îndrepta inechităţile din sectorul Cultură”.

Sindicatul Culturalia atrage atenţia că amânarea de două ori a majorărilor salariale pentru angajaţii din Cultură a dus la scăderea nivelului de trai al acestora „sub limita de subzistenţă”.

„Amânarea de două ori a majorărilor salariale - coroborată cu creşterea galopantă a inflaţiei şi a preţurilor la combustibil, la energie electrică, gaze naturale şi alimente de bază - a condus la scăderea nivelului de trai, chiar sub limita de subzistenţă, pentru mulţi dintre aceştia. În acest moment nu mai acceptăm nicio îngheţare a salariilor. Ne-am săturat să fim sacrificaţi de fiecare dată când puterea politică îşi arată măsura lipsei de competenţă! Ne-am săturat de atâtea umilinţe”.

Sindicatul atrage atenţia şi asupra faptului că, în contextul pandemiei, „situaţia socio-economică a angajaţilor din domeniul culturii este din ce în ce mai precară”.

„Dacă Guvernul Ciucă decide să promoveze în continuare documente legislative care încalcă Legea salarizării bugetare, îşi asumă riscul adâncirii problemelor din domeniul culturii şi al patrimoniului cultural. De asemenea, metoda aleasă pentru promovarea acestora contravine total regulilor unui dialog social real. Discriminarea pe care riscaţi să o adânciţi în rândul bugetarilor, diferenţele salariale pe care le veţi crea în rândul celor care ocupă funcţii similare nu vor conduce decât spre un dezastru şi mai mare. Guvernul trebuie să respecte Legea salarizării bugetare aşa cum a fost creată. Domnilor guvernanţi, încercaţi să nu mai continuaţi cu aceste abuzuri în rândul salariaţilor, prin împărţirea discreţionară a bugetului naţional”, se arată în finalul comunicatului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală