Sindicaliştii din Federaţia Solidaritatea Sanitară vor protesta în faţa Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Solidaritatea Sanitară va picheta miercuri sediul Guvernului FOTO Adevărul

Sindicaliştii care fac parte din Federaţia „Solidaritatea Sanitară” vor picheta miercuri sediul Guvernului, solicitând o reformă a sănătaţii în interesul cetăţenilor şi cel al pacienţilor.

Printre altele, protestatarii solicită creşterea salariilor lucrătorilor din sănătate şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale acestora, creşterea salariilor tuturor angajaţilor din sănătate, introducerea salarizării în funcţie de performanţă, reducerea deficitului de personal pentru toate categoriile de lucrători şi asigurarea efectivă a drepturilor pacienţilor la serviciile medicale şi creşterea calităţii acestora.

„Manifestanţii protestează şi împotriva unei eventuale reduceri a bugetului alocat sănătăţii, acţionând astfel şi pentru asigurarea drepturilor salariale până la sfârşitul acestui an. Acţiunile de astăzi constituie punctul culminant al primei faze de protest, care a fost demarată odată cu pichetarea prefecturilor. În funcţie de rezultatele acestor acţiuni în perioada următoare vom decide trecerea la nivelul următor, respectiv mitingul naţional şi greva”, se arată într-un comunicat de presă.

Protestele din stradă se desfăşoară în paralel cu o amplă campanie, desfăşurată în toate unităţile sanitare, pentru strângerea semnăturilor de susţinere a revendicărilor noastre, dublată de o acţiune inedită de proteste, ale cărei metode şi rezultate vor fi comunicate în curând.

Pe aceeaşi temă:

Halatele albe din Vaslui sunt tot mai nemulţumite. Luni va fi grevă japoneză în spitale

Luni, membrii Federaţiei „Sanitas“ vor intra în grevă japoneză, iar cadrele medicale ameninţă că nu se opresc aici, ci se pregătesc de grevă generală.

Grevă japoneză în spitale, personalul medical va purta banderola cu tricolor

Între 14 şi 16 octombrie, angajaţii din spitalele brăilene vor face grevă japoneză, purtând o banderolă tricoloră pe braţ , iar pe 2 noiembrie, este programat un marş de protest la Bucureşti, la care vor participa organizaţiile membre ale Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort