Sindicalişti: Salariaţii vor plăti serviciile medicale şi pentru cei neangajaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pensionarii, şomerii, persoanele asistate social, cele aflate în concediu medical sau de creştere copil, personalul monahal, deţinuţii străini vor beneficia de gratuitatea serviciilor medicale, atrag atenţia sindicaliştii, precizând că, fiind singurii contributori, salariaţii vor plăti şi pentru aceştia în locul instituţiilor statului.

Salariaţii sunt extrem de îngrijoraţi de ultimele modificări fiscale care presupun trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, precizând că, prin proiectul de modificare a Codului Fiscal, ANOFM, CNPP, ANPIS, Secretariatul de Stat pentru Culte şi Ministerul Justiţiei nu vor mai plăti asigurările medicale pentru pensionari, şomeri, persoane asistate social, cele aflate în concediu medical sau de creştere copil, personalul monahal sau deţinuţii străini, aceştia urmând să beneficieze de gratuitate. Adică de servicii medicale ale căror cheltuieli vor fi suportate tot din fondurile strânse de la salariaţi, aceştia fiind singurii care mai contribuie la Fondul Naţional de Sănătate.

În prezent, conform art 153, alin (1), lit. h) - o), Codul Fiscal, o serie de instituţii publice sunt contribuabili ai sistemului public de asigurări de sănătate, pentru persoanele ce beneficiază de diverse prestaţii sau indemnizaţii asigurate de instituţiile în cauză, respectiv:pentru şomeri – plata contribuţiei pentru asigurări de sănătate este asigurată de către ANOFM, din fondul de şomaj; pentru pensionari, dar şi pentru cei aflaţi în concediu medical, ca urmare a unui accident de muncă sau boală profesională – plata contribuţiei pentru asigurări de sănătate este asigurată de către CNPP, din bugetul asigurărilor sociale; pentru persoanele asistate social – plata contribuţiei pentru asigurări de sănătate este asigurată de către ANPIS, din bugetul de stat; pentru personalul monahal - plata contribuţiei de asigurări de sănătate este asigurată de către Secretariatul de Stat pentru Culte, din bugetul de stat; pentru persoanele aflate în penitenciare – plata contribuţiilor de asigurări de sănătate este asigurată de către Ministerul Justiţiei, din bugetul de stat.

În perioada ianuarie – septembrie, suma contribuţiilor plătite de aceste instituţii publice  pentru aceste categorii de persoane, a fost de 574 milioane lei. „Majorarea pensiilor ar fi ridicat considerabil această sumă”, consideră sindicaliştii afiliaţi BNS. 

Serviciile medicale vor fi decontate doar de salariaţi

De la 1 ianuarie 2018 Ministerul Finanţelor Publice propune ca nici una din instituţiile mai sus menţionate să nu mai asigure contribuţiile de sănătate pentru persoanele pe care le asistă.

Ca urmare, spun sindicaliştii, începând cu 1 ianuarie 2018, pensionarii, şomerii, persoanele asistate social, persoanele aflate în concediu medical, persoanele aflate în concediu de creştere copil, personalul monahal şi străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării „vor benefiia cu titlu gratuit de servicii medicale, toţi fiind asiguraţi ai sistemului public de sănătate, fără obligaţia de plată a contribuţiei de sănătate pentru ei”. „Serviciile medicale vor fi decontate de salariaţi!”, precizează BNS.

„Statul s-a eliberat de obligaţiile sociale”

   

Având în vedere că de la 1 ianuarie 2018 salariaţii vor fi singurii contributori ai sistemului de asigurări de sănătate, ei vor fi cei ce vor trebui să suporte povara serviciilor medicale pentru toate aceste categorii sociale, subliniază BNS.

„Nu numai că Guvernul a eliberat angajatorul de toată responsabilitatea finanţării colective a sistemului de securitate socială, acum statul s-a eliberat pe el însuşi de obligaţiile sociale, a considerat că e prea mult. Şi atunci, le-a transferat cuiva care are prea puţină forţă pentru a reacţiona faţă de astfel de decizii. Probabil în perioada următoare vom primi de la Ministerul Sănătăţii Publice completarea acestui ”cadou”; Lista prestaţiilor medicale ce nu vor mai fi acoperite de asigurarea medicală”, avertizează sindicaliştii, cerând Ministerului Finanţelor Publice să-şi explice public decizia de a transfera în sarcina salariaţilor povara asistenţei medicale pentru şomeri, pensionari, asistaţi sociali, personal monahal sau persoane private de libertate.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani