Siamezele născute la Braşov vor fi operate la Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Siamezele care s-au născut la Maternitatea Braşov vor fi operate în Bucureşti, la Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie”. Aşa a declarat managerul spitalului din Capitală, adăugând că fetiţele nu au ajuns încă la unitatea medicală.

„Într-adevăr, fetiţele vor fi aduse la noi. Cel mai probabil vor fi operate marţi”, a declarat pentru adevarul.ro Daniel Buzatu, managerul Spitalului „Marie Curie” din Bucureşti.

Potrivit acestuia, fetiţele urmează să fie evaluate de echipa de medici care va interveni chirurgical, ea fiind formată din anestezişti în terapie intensivă neonatală, chirurgi şi asistente. Operaţia va fi coordonată de doctorul Radu Spătaru, directorul medical. „Avem aparatura necesară pentru o astfel de intervenţie”, a explicat chirurgul.

Unite aproape de cordonul ombilical

Vineri, o femeie în vârstă de 33 de ani din Braşov a născut siameze, cele două fetiţe fiind unite la nivelul pielii.

„Gemenii identici au fost identificaţi de la 12 săptămâni de sarcină, care a fost atent urmărită de medicii Maternităţii din Braşov pentru că malformaţiile sunt mult mai frecvente în aceste cazuri. A născut vineri, la ora 9.15, prin cezariană, naşterea fiind asistată de o echipă complexă a maternităţii. Zona de alipire este una mică, de mărimea unei monezi de cincizeci de bani, aproape de cordonul ombilical”, a declarat dr. Valeria Badea, directorul medical al Spitalului de Obstetrică Ginecologie I.A Sbârcea din Braşov, citată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, atât mama, cât şi siamezele se simt bine, naşterea fiind la termen.

Pe aceeaşi temă:

Minunea de la Mioveni a durat 3 luni: a murit şi a doua fetiţă siameză!

Siamezele născute la Piteşti au venit pe lume prematur, a doua zi de Craciun, după 35 de săptămâni de sarcină. În tot acest timp, micuţele au respirat doar cu ajutorul aparatelor.

Cazul siamezelor de la Mioveni: una dintre fetiţe a murit astăzi. Viaţa celeilalte atârnă de un fir de aţă

Siamezele născute la Piteşti au venit pe lume prematur, a doua zi de Craciun, după 35 de săptămâni de sarcină. În tot acest timp, micuţele au respirat doar cu ajutorul aparatelor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort