SGG: Reprezentanţii cultelor religioase susţin menţinerea măsurilor dispuse de autorităţi cu privire la desfăşurarea slujbelor religioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii cultelor religioase au participat miercuri la o videoconferinţă cu Secretariatul de Stat pentru Culte, cu sprijinul SGG şi al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Aceştia au susţinut că trebuie menţinute măsurile dispuse de către autorităţi prin care slujbele religioase se pot desfăşura simultan atât în interiorul, cât şi în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară specifice.

„În continuarea dialogului dintre autorităţile publice şi cultele religioase, în data de 25 noiembrie 2020, Secretariatul de Stat pentru Culte, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului şi al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a organizat o întâlnire de lucru, în format videoconferinţă, la care au participat conducători şi reprezentanţi ai cultelor religioase şi ai autorităţilor publice centrale cu atribuţii în combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, potrivit  un comunicat de presă al Secretariatului General al Guvernului.

Reuniunea şi-a propus ca prin dialog deschis să fie găsite soluţiile cele mai bune care să răspundă  atât nevoilor de protejare a sănătăţii publice, cât şi a celor religioase ale credincioşilor. Astfel, pentru perioada anotimpului rece, perioadă în care se celebrează una dintre cele mai importante sărbători creştine, Naşterea Domnului, reprezentanţii cultelor religioase au susţinut că trebuie menţinute măsurile dispuse de către statul român prin care slujbele religioase se pot desfăşura simultan atât în interiorul, cât şi în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară specifice. În ceea ce priveşte campania de informare asupra măsurilor dispuse de către autorităţi, reprezentanţii cultelor şi-au reafirmat disponibilitatea de a sprijini activităţile de informare publică, deoarece numai prin solidaritate şi exemplu personal se poate trece cu bine peste această perioadă de pandemie”, arată comunicatul de presă al SGG. 

Secretarul de stat Raed Arafat, coordonatorul DSU, a apreciat implicarea cultelor religioase în ceea ce priveşte respectarea măsurilor sanitare specifice acestei perioade marcate de răspândirea virusului, iar în ceea ce priveşte anumite chestiuni punctuale, referitoare la unele măsuri dispuse de autorităţile locale şi unele practici medicale din anumite localităţi, a adresat cultelor religioase rugămintea ca acestea să-i fie transmise prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte, mai transmite sursa citată. 

De asemenea, secretarul general al Guvernului Antonel Tănase a exprimat şi de această dată grija Guvernului şi a premierului Ludovic Orban pentru aprofundarea dialogului cu reprezentanţii cultelor şi pentru comunicarea eficientă a măsurilor dispuse în această perioadă, în consultare permanentă cu aceştia. 

Secretarul de Stat pentru Culte Victor Opaschi a mulţumit reprezentanţilor cultelor religioase pentru disponibilitatea de a fi implicate activ prin susţinerea unor acţiuni comune cu autorităţile publice în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi a dat asigurări că Secretariatul de Stat pentru Culte îşi va pune şi în continuare întreaga expertiză în slujba garantării şi protejării libertăţii religioase a cetăţenilor şi persoanelor rezidente de pe teritoriul României. 

Totodată, a fost convenit ca următoarea reuniune dintre reprezentanţii cultelor religioase şi ai autorităţilor publice centrale să aibă loc săptămâna viitoare, în vederea analizării propunerilor de măsuri ce vor fi adoptate în perioada imediat următoare, mai transmite sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente