Sfârşitul lumii vine în toamnă? Un asteroid va lovi Pământul pe 24 septembrie şi cataclismul ar fi anunţat de scrieri biblice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adepţii teoriei conspiraţiei dezabat aprins în mediul online catastrofa care se va abate asupra Pământului în intervalul 22-28 septembrie, când un asteroid uriaş se va izbi de Pământ. FOTO Arhiva Adevărul

Predicatorii unor grupări religioase susţin că marile puteri ale lumii ascund date despre un cataclism anunţat în scrierile biblice, care ar avea loc în această toamnă, în urma impactului cu un asteroid

Adepţii teoriei conspiraţiei dezabat aprins în mediul online catastrofa care se va abate asupra Pământului în intervalul 22-28 septembrie, când un asteroid uriaş se va izbi de Pământ. În opinia altora, impactul cu asteroidul va declanşa schimbări climatice extreme sau erupţii vulcanice majore, cum a fost cea a vulcanului Calbuco, din Chile, de pe 22 aprilie, iar urgiile ar fi fost anunţate de scrieri biblice. 

Asfel, înainte sau în acelaşi timp cu a doua venire a lui Iisus Hristos pe Pământ, cunoscută care Răpirea Bisericii, credincioşii vor fi înviaţi şi ridicaţi de pe pământ ca să-l întâlnească. Predicatorii care îmbrăţişează această idee consideră că din 24 septembrie, cel mai probabil, va începe o perioadă de nenorociri care se va întinde pe şapte ani (tribulaţiile). 

„Necazul cel mare care va să vină“

Teoria se bazează pe diverse interpretări ale epistolei întâi către Tesaloniceni, din Noul Testament, a legăturilor cu înţelesul probabil al altor pasaje biblice, din epistola a doua către Tesaloniceni, dar şi din Cartea Apocalipsei.

Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. (1 Tesaloniceni 4:16-17)

O altă dovadă de care ţin cont adepţii acestei teorii este şi o scriere a Sfântului Efrem Sirul, care a trăit în a doua jumătate a secolului patru, în care se arată: 

Toţi sfinţii şi aleşii lui Dumnezeu sunt strânşi laolaltă înainte de necazul cel mare care va să vină şi sunt luaţi de Domnul ca să nu vadă tulburarea care vine peste lume din pricina păcatelor noastre.

Reprezentanţii NASA (Agenţia Spaţială Americană) neagă posibilitatea ca un asteroid să intre în coliziune cu Pământul în următoarele luni, însă cei care cred că sfârşitul lumii este aproape consideră că marile puteri ale lumii ascund această informaţie. Mai mult, catastrofa ar însemna ridicarea Noii Ordini Mondiale, înfiinţată de Ordinul Iluminaţilor, o societate secretă fondată  în 1776, cu scopul constituirii unui guvern mondial, care ar prelua puterea financiară şi politică, notează publicaţia Daily Mirror.

Acceleratorul de particule al CERN, însemnat cu numărul Fiarei

Alţi pasionaţi care cercetează presupusele dovezi despre Apocalipsa anunţată pentru 24 septembrie, cred cu tărie că acceleratorul de particule aflat în laboratorul CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară) de lângă Geneva, este unealta Diavolului.

Dovada ar fi mai mult decât evidentă: emblema CERN este formată din numărul Fiarei, celebrul 666.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică