Severin se compară cu Strauss-Kahn

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eurodeputatul Adrian Severin a comparat ieri cazul său, în care este acuzat că ar fi cerut bani în schimbul depunerii unui amendament, cu cel al fostului preşedinte al FMI, Dominique Strauss-Kahn, arestat la New York sub acuzaţia de agresiune sexuală.

La sfârşitul audierii sale din Comisia pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European (JURI), Severin a declarat că este victima unei înscenări, la fel ca şi preşedintele FMI.

„E o înscenare"

„Lupta pe care eu o duc acum pentru clarificarea lucrurilor este o luptă pe care o duc şi pentru colegii mei. Aţi văzut că s-au mai întâmplat experienţe similare de curând şi prin alte părţi. Nu aş vrea ca acest gen de eliminare a politicienilor incomozi să-i afecteze şi pe ceilalţi. Nu este vorba de o infracţiune, ci de o încercare de a provoca o infracţiune. E o înscenare, faptele nu au avut loc", a spus Severin.

Întrebat la ce cazuri se referă, acesta a afirmat: „Domnul Dominique Strauss-Kahn, nu vă e clar?". În cursul audierii, Adrian Severin le-a transmis membrilor comisiei JURI că ridicarea imunităţii sale ar însemna acceptarea faptului că practicile înregistrărilor secrete vor putea fi folosite fără restricţii în birourile PE, la adresa oricărui ­deputat.

Pe de altă parte, ridicarea imunităţii ar însemna că autorităţile naţionale au drept de judecată asupra cazurilor petrecute în interiorul Parlamentului European. 

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă