Serviciile medicale ieftine pot aduce în România 500.000 de turişti străini în 2015, de două ori mai mulţi faţă de 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turismul medical aduce României venituri în valoare de 250 milioane de dolari anual, iar numărul străinilor care vin să se trateze în România s-ar putea dubla anul viitor, la 500.000. Această creştere poate oferi medicilor români posibilitatea de a se întoarce în ţară, spun specialiştii.

Cei mai mulţi turişti care vizitează România în scop medical sunt din Germania, Italia, Israel şi Marea Britanie, iar numărul acestora poate ajunge la 500.000, „dacă vor fi realizate lucrările de infrastructură planificate”, potrivit directorului Seytour România, Andrei Nacea, arată Mediafax.

România, Bulgaria, Croaţia, Serbia şi Ungaria, unele dintre cele mai afectate ţări europene în urma crizei economice, investesc în clinici private care să atragă vest-europenii şi americanii pentru tratamente dentare sau chirurgie plastică, notează Bloomberg.

Străinii se decid să aleagă serviciile medicale din ţările est-europene pentru preţurile mai scăzute în comparaţie cu ţările de origine, precum şi pentru faptul că asigurările naţionale nu acoperă unele servicii, precum chirurgia plastică.

„Am prieteni italieni care îşi tratează dinţii sau îşi fac tomografii în România, pentru că este mult mai ieftin, iar serviciile sunt bune", a declarat Otilia Florescu, o asistentă medicală care lucrează în Italia de şapte ani.

Aceasta ia în considerare posibilitatea de a se întoarce în România, pentru a lucra într-o clinică privată.

„Un sector privat dezvoltat, care oferă o remunerare adecvată ar putea împiedica plecarea doctorilor, care înseamnă o problemă mare şi generalizată în centrul şi estul Europei. Pierderile din sectorul dănătăţii publice ar putea fi minimizat, dacă medicii ar rămâne în ţară, ceea ce ar ajuta, de asemenea, şi economia”, a declarat Dan Bucşa, economist al UniCredit Bank din Londra.

De asemenea, Zeljko Popadic, un doctor croat care deţine o clinică privată, precizează că dezvoltarea turismului medical „ar putea ajuta stoparea exodului doctorilor către alte ţări din UE”. Aproximativ 40% dintre pacienţii care se tratează la clinica lui Popadic sunt străini, aceştia generând 80% din veniturile totale ale instituţiei medicale.

De la intrarea în UE, circa 40.000 de cadre medicale au plecat din România

De la integrarea în Uniunea Europeană, în 2007, aproape 25.000 de doctori şi 15.000 de asistente au plecat din România în ţări ca Germania, Franţa, Spania şi Italia, potrivit Ministerului Sănătăţii. Aceştia beneficiază de regulile UE, care permit libera mişcare a forţei de muncă, inclusiv în condiţiile în care respectiva ţară are probleme în a înlocui personalul medical care pleacă în străinătate.

În România, peste 70% din personalul medical lucrează în sistemul public de sănătate. România are un număr scăzut de medici prin comparaţie cu ţările din regiune, respectiv 22,7 doctori la 10.000 de locuitori, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Ungaria, de exemplu, are 30,3 doctori la 10.000 de locuitori, iar Croaţia 26 de doctori la 10.000 de locuitori.

Salariul mediu al unui doctor experimentat care lucrează în România este de 20.000 de dolari pe an, în timp ce în Germania acesta se ridică la 82.000 de dolari, iar în Marea Britanie la 120.000 de dolari, potrivit datelor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, ajustate la costul vieţii.

Anul trecut, România a avut 1,71 milioane de turişti străini, din care 58% au fost în interes de afaceri, iar restul în scop particular, categorie care include tratamentul medical, alături de vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive sau vizitarea prietenilor şi rudelor.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Străinii cheltuiesc peste 60 de milioane de euro anual pentru intervenţii medicale în România

An de an, peste 20.000 de străini vin în România pentru intervenţii medicale, aceştia cheltuind pentru serviciile medicale, cazare şi masă mai mult de 60 de milioane de euro.

Turismul medical ia amploare: românii lasă mii de euro pentru tratamente într-o clinică privată din Istanbul

Deschis în urmă cu nouă ani, Centrul Medical Anadolu din Istanbul atrage, în prezent, în fiecare lună, în jur de 500 de pacienţi străini. Aproximativ 50 de romani caută săptămânal rezolvare la diferite probleme de sănătate, în top aflându-se diferite tipuri de cancer.

România, raiul turismului medical

Nu aş fi scris acum despre acest subiect dacă în urmă cu câteva zile o redacţie de ştiri nu ar fi considerat că şi-ar putea îmbogăţi materialul şi cu opinia unui consultant din societatea civilă - respectiv cu opinia mea. Redacţia avea în baza de date un număr greşit de telefon la care şi cu alte ocazii, un cetăţean care se pare că este onorat de a fi confundat cu mine îşi exprimă cu generozitate opiniile, în numele meu!

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel