Senatul a adoptat un proiect de lege al UDMR care defineşte şi categorizează drumurile pentru ciclism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În urma noilor reglementări, instituţiile  locale, judeţene şi naţionale vor putea construi drumuri pentru ciclişti Foto Shutterstock

Senatul a adoptat luni, în calitate de prim for sesizat, o iniţiativă legislativă a UDMR care defineşte clar şi categorizează drumurile pentru ciclism. Liderul senatorilor UDMR Turos Lóránd a afirmat că proiectul de lege introduce o nouă noţiune în sistemul juridic din România, astfel va fi posibilă construirea unor drumuri între două localităţi, independente de drumurile publice.

Astfel este introdusă noţiunea de drum de ciclism, în locul pistei de bicicletă.

Propunerea legislativă a fost elaborată de ministrul Mediului Tánczos Barna, viceliderul senatorilor UDMR Fejér László Ödön, viceliderul deputaţilor UDMR Benedek Zakariás şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna Jakab Barna, arată un comunicat de presă al Uniunii. 

Senatorul de Covasna, membru în comisia pentru transport Fejér László-Ödön a afirmat, în plenul de luni, că în urma acestor reglementări, instituţiile  locale, judeţene şi naţionale vor putea construi drumuri pentru ciclişti, care sunt importante atât din punctul de vedere al protejării mediului, cât şi pentru o circulaţie sănătoasă şi sigură. 

Proiectul de lege va fi dezbătut în plenul Camerei Deputaţilor şi va intra în vigoare după promulgarea de către şeful statului şi publicarea în Monitorul Oficial. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!