Senatul a adoptat legea prin care Ministerul Sănătăţii devine unitate de achiziţii publice centralizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plenul Senatului a adoptat în şedinta din 4 martie proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice, centralizată.

Pe 13 februarie, proiectul de lege a fost avizat favorabil de senatorii din Comisia de Sănătate, Senatul fiind prima Cameră sesizată.

Radu Vulcănescu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a explicat că adoptarea actului normativ va duce la reduceri de până la 30% la achiziţii ca urmare a faptului că se întâmpla, uneori, ca preţul pentru acelaşi produs să varieze în funcţie de intermediar.

"În prezent, fiecare spital sau unitate sanitară cu paturi desfăşoară în mod individual procedurile de achiziţii publice pentru achiziţia de medicamente, materiale sanitare, echipamente medicale sau de protecţie, servicii, combustibili şi lubrifianţi pentru parcul auto", a declarat Radu Vulcănescu.

Preţurile de achiziţie variază de la spital la spital

Conform expunerii de motive a proiectului de lege, sunt situaţii în care preţurile de achiziţie ale acestor bunuri şi servicii diferă de la un spital la altul.

"MS se stabileşte ca fiind unitate de achiziţii centralizată care atribuie contractele achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru în numele şi pentru unităţile sanitare publice cu paturi din reţeaua ministerului şi a autorităţilor administraţiei publice locale", se arată în document.

Potrivit anexei la proiectul de ordin, Ministerul Sănătăţii ar putea achiziţiona, la capitolul echipamente: computere tomograf, angiografe, osteodensiometre, simulatoare pentru radioterapie, masă de radiologie, etc.

În ceea ce priveşte materialele sanitare, pe lista de achizitii se află măştile de oxigen simple, vata, gulerele cervicale, diferite tipuri de sonde, precum şi compresele sterile.

În lista ce cuprinde medicamentele pe care le va achiziţiona Ministerul Sănătăţii se regăsesc 412 produse, sub formă de fiole, flacoane, capsule, plicuri, etc.

Prin organizarea de proceduri de achiziţie la nivel national, Ministerul Sănătăţii urmăreşte schimbarea variaţiilor de preţ; continuitate în achiziţionarea produselor şi serviciilor; calitate uniformă a produselor şi serviciilor; gestionarea eficientă a resurselor financiare alocate şi un preţ de achiziţie scăzut.

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent