Senatorul Olguţa Vasilescu vrea o lege prin care să cenzureze „postacii” de pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul PSD Olguţa Vasilescu a declarat pentru “Adevărul” că va solicita Biroului Permanent al acestei Camere ca iniţiativa legislativă privind interzicerea obscenităţilor pe Internet să fie dezbătută în procedură de urgenţă în viitoarea sesiune parlamentară.

Citeşte şi:
Cine domină mediul online românesc

Parlamentarul a explicat că proiectul de lege pe care l-a iniţiat urmăreşte în primul rând protecţia copiilor care navighează pe Internet. “Sunt copii care intră pe Internet de la 6 ani. Nu se poate să se uite pe site-uri şi să citească toate înjurăturile postate acolo. Am primit multe semnale şi de la asociaţiile de părinţi”, a spus Olguţa Vasilescu.

Ea a adăugat că iniţiativa nu are ca scop limitarea criticilor aduse politicienilor şi nici cenzurarea Internetului. “Astea sunt nişte gogomănii, nu e vorba de aşa ceva”, a precizat senatorul social-democrat, adăugând că o astfel de lege este necesară, de exemplu, pentru site-urile ziarelor şi ale agenţiilor de ştiri, care sunt accesate zilnic de zeci de mii de vizitatori şi unde apar foarte des injurii şi expresii obscene.

Olguţa Vasilescu a precizat că la momentul actual există un grup de lucru, din care fac parte şi reprezentanţi ai providerilor de Internet, care lucrează la traducerea legislaţiei europene în materie astfel încât iniţiativa legislativă să ţină cont de aceste prevederi.

“Nu ştiu dacă va exista o structură  astfel încât administratorii de site-uri să interzică folosirea obscenităţilor pe forumuri pentru că la momentul actual există mai multe variante de lucru. Dar scopul ar fi să se ajungă la autocenzură, iar sarcina asta să revină adminstratorilor de site-uri”, a menţionat parlamentarul. 

Potrivit Olguţei Vasilescu, proiectul de lege va fi adus în dezbatere publică din luna septembrie şi ar putea intra în vigoare de la sfârşitul anului sau de la începutul lui 2011. “Depinde cât de repede vom mişca Parlamentul", a conchis senatorul social-democrat.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”