Şeful Societăţii de Microbiologie explică de ce nu este recomandată testarea în cazul persoanelor fără simptome: „Rezultatele sunt nule”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, spune că importantă este testarea persoanelor care au simptomatologie, a cadrelor medicale şi a contacţilor celor infectaţi şi mai puţin testarea generală a populaţiei.


„Ideea asta să mă testez ca să fiu sigur că nu sunt bolnav nu are niciun fel de sens pentru că acum te testezi, eşti bine, eşti negativ şi peste două zile poţi să te îmbolnăveşti. Nu are niciun fel de rost să încercăm să ne testăm cu orice preţ, pentru că beneficiile unei astfel de testări sunt nule” a afirmat Alexandru Rafila.

Medicul Alexandru Rafila a precizat că, probabil, în următoarele 10-12 zile se va dubla capacitatea de testare pentru Covid, care este în prezent de aproximativ 2.000 de persoane pe zi, însă subliniază că nu este important să fie testaţi cei care nu prezintă simptome sau nu intră în definiţia de caz.

Cei testaţi se pot îmbolnăvi ulterior

„Scenariul ideal al testării este să poţi să testezi persoanele simptomatice. Ideal este să poţi să testezi cât mai mulţi dintre contacţii acestor persoane care sunt simptomatice şi confirmate ca fiind pozitive. Testarea persoanelor care nu au simptomatologie, de exemplu, în rândul populaţiei generale, nu aduce niciun fel de informaţie nouă. Ideea asta să mă testez ca să fiu sigur că nu sunt bolnav nu are niciun fel de sens pentru că acum te testezi, eşti bine, eşti negativ şi peste două zile poţi să te îmbolnăveşti. Nu are niciun fel de rost să încercăm să ne testăm cu orice preţ, pentru că beneficiile unei astfel de testări sunt nule”, a afirmat Alexandru Rafila duminică, într-o intervenţie la Digi 24.

Acesta a precizat că este foarte importantă categoria celor care contractează boala, iar de acest lucru depinde capacitatea sistemului sanitar de a face faţă pandemiei.

„Una este dacă se îmbolnăvesc în proporţie de 90% persoane tinere active care nu au alte boli şi altceva este dacă se îmbolnăvesc 50% din categoriile la risc pentru că atunci vom avea mult mai multe cazuri complicate care necesită terapie intensivă şi pun presiune pe sistemul de sănătate”, a mai spus medicul.

Când va fi vârful epidemiei în România

Raflia a precizat că vârful epidemiei va fi la finalul lunii aprilie şi începutul lunii mai. „Urgenţa e să organizăm tratarea acestor pacienţi în afara spitalelor, 80 la sută dintre cazuri sunt forme uşoare sau medii şi doar 20 la sută prezintă forme mai grave sau critice de boală. Marea majoritate a celor care fac forme uşoare sau medii trebuie tratate în afara spitalelor”, a afirmat Alexandru Rafila.

Bolnavii cronici, cel mai afectaţi

Acesta a precizat că tânăra de 27 de ani care a decedat la Suceava avea diabet de tip I încă din copilărie şi că astfel de persoane sunt mai expuse la îmbolnăviri.

„Chiar dacă acest lucru se întâmplă la adulţii tineri, îmbolnăvirea, în marea majoritate  a cazurilor, este uşoară sau asimptomatică. Excepţiile există, cazuri grave sau chiar de deces, dar nu se compară cu persoanele vârstnice. Nu este similar să te îmbolnăveşti la vârsta de 80 de ani sau la vârsta de 30 de ani. Este o evoluţie cu totul diferită”, a mai spus Rafila.

Alexandru Rafila mai susţine că bolnavii cu afecţiuni cardio-vasculare, diabeticii, cei care suferă de afecţiuni pulmonare conice, pacienţii care primesc tratament imunosupresiv şi cei cu hipertensiune arterială în stadii avansare sunt categorii aflate la risc.
 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț