Şefa Spitalului Universitar, despre lipsa dezinfectanţilor: E vina asistentelor-şefe care nu s-au aprovizionat la timp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inquam Photos

Şefa Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti, Adriana Nica, a dat vina pe asistentele-şefe după ce un control al Ministerului Sănătăţii a stabilit că două cabinete din cadrul unităţii sanitare nu foloseau dezinfectanţi.

Potrivit managerului, cadrele medicale nu s-au gospodărit cum trebuie dar spitalul „era dotat cu acele soluţii”. 

„Au fost sancţionaţi cei care aveau responsabilitatea de a aproviziona acele cabinete cu dezinfectanţi. Nu vorbim de secţii, ci de două cabinete din Ambulatoriul spitalului, respectiv Medicina muncii şi Psihiatrie”, a declarat Adriana Nica în cadrul unei conferinţe de presă. 

Medicul a mai spus că în momentul în care conducerea spitalului efectuează controale în diferite cabinete din ambulatoriu, angajaţii de acolo s-ar anunţa între ei pentru ca lucrurile să fie în ordine atunci când se fac verificările. 

În ceea ce priveşte sancţiunile faţă de asistentele care nu au făcut aprovizionarea cu dezinfectanţi, Direcţia de Sănătate Publică le- ar fi aplicat câte o amendă de câte 500 de lei, spitalul urmând a le sancţiona disciplinar. 

Referitor la infecţiile nosocomiale, de la 1 ianuarie 2018 până la 1 august, în Spitalul Universitar au fost raportate peste 570 de infecţii nosocomiale, din aproape 30.000 de bolnavi trataţi.

În vara acestui an, la Spitalul Universitar s-a declanşat un conflict de muncă, prin care mai mulţi angajaţi au protestat în faţa unităţii de sănătate, acuzând mai multe nereguli, printre care şi încălcări ale normelor de igienă. Ulterior, o asistentă care a intrat în greva foamei a fost concediată din motive disciplinare. 

Spitalul nu are autorizaţie de incendiu ISU

Directorul a mai declarat că unitatea medicală pe care o conduce nu are autorizaţie ISU de incendiu, iar „acest demers necesită costuri”.

„Am făcut toate demersurile pentru a obţine fonduri şi pentru a demara acest proces (de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu – n.r.). Pentru că acest spital este construit pe 14 etaje va fi foarte greu să ne raportăm la actualele cerinţe. Deci, trebuie găsite nişte modalităţi şi nişte proceduri speciale ca el să fie acreditat. Acest demers necesită costuri, iar noi am făcut demersuri în acest sens”, a declarat, dumincă, Adriana Nica, şefa SUUB.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie