Sediile Preşedinţiei şi Guvernului sunt pichetate de sindicalişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestele continuă şi marţi. Sindicaliştii se vor duce iar să picheteze mai întâi sediul Preşedinţiei, apoi pe cel al Guvernului. Şi profesorii ies în faţa Palatului Parlamentului. În ultimele zile sindicaliştii au ieşit în stradă constant, pentru a manifesta împotriva măsurilor luate de Executiv.

Miercuri este programat un miting la care şi-au anunţat participarea aproximativ 60.000 de oameni. La protest vor participa, alături de angajaţii din sănătate şi învăţământ, dar şi de funcţionarii publici, cel puţin 1.000 de mineri din Valea Jiului, au anunţat, luni, liderii sindicali.

PENSIE DE PROCUROR DE LUX: APROAPE 5.000 DE EURO

Primăria Capitalei a solicitat Regiei Autonome de Transport Bucureşti să suplimenteze numărul de autovehicule, miercuri, în ziua mitingului organizat de sindicate în Piaţa Victoriei, şi urmează să ceară conducerii Metrorex suplimentarea garniturilor de metrou.

În plus, având în vedere manifestările de protest anunţate pentru miercuri, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, face un apel către bucureşteni să folosească, pe cât posibil, mijloacele de transport în comun, pentru a evita blocajele de trafic.

Update, ora 10.30

În faţa Palatului Cotroceni, câteva zeci de bugetari s-au strâns la ora 9.30 pentru a picheta sediul preşedinţiei.

Bugetarii s-au adunat de la ora 10.00 în faţa sediului Guvernului, iar profesorii s-au instalat la Palatul Parlamentului, de la 10.30.

Studenţii ies şi ei în stradă astăzi, la ora 13.00. Reprezentanţii Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR) vor continua protestele, în faţa Ministerului Educaţiei.

Update, ora 10.47

Peste patru sute de sindicalişti, afiliaţi la cele cinci conferedaţii sindicale fluieră şi cer demisia Cabinetului Boc, nemulţumiţi de măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare propuse în urma negocierilor cu FMI.

Sindicaliştii continuă să vină la sediul Guvernului.

Peste 300 de sindicaliştii au protestat şi ieri, la Palatul Victoria, dar şi la Preşedinţie. Ei au venit pregătiţi cu mesaje „Mai am un singur dor, de Boc nu vreau sa mor“, „Fie pâinea cât de rea, tot ne luaţi un sfert din ea“, „Vă garantez cel mai spor: Spor la muncă“.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort