Se schimbă moda nunților în 2024. Mirii, tot mai atrași de această opțiune

0
Publicat:

Mirii anului 2024 au idei tot mai interesante când vine vorba despre organizarea petrecerii de nuntă. Astfel, conform organizatorilor de evenimente, foarte mulți dintre ei se îndreaptă, acum, spre evenimente inspirate parcă din filme.

Nuntă SURSĂ FOTO Arhiva Adevărul

Nunțile clasice au devenit „demodate”, iar tinerii îndrăgostiți caută, tot mai mult, să-și surprindă invitații cu lucruri inedite.

Nunțile în aer liber, la modă în 2024

Conform organizatorilor de evenimente, foarte mulți îndrăgostiți doresc, în anul 2024, să își organizeze nunta în aer liber. Astfel, ideile lor par inspirate din filme, susțin specialiștii în domeniu.

Anul 2024, la fel ca fiecare an, vine cu anumite provocări. Acesta sunt reprezentate de dorințele mirilor, care se aliniază la noile trenduri. În 2024 avem foarte multe solicitări pentru nunți în aer liber și trebuie să ne conformăm. Mirii își imaginează petreceri ca în filme, într-un decor elegant și frumos. Au început să nu-și mai dorească petreceri clasice, cu toate tradițiile. Optează pentru simplitate, pentru eleganță, pentru un loc aerisit, în care toți invitații să se simtă confortabil”, a precizat Maria Gal, organizator de evenimente.

Nunțile cu mulți invitați, pe cale de dispariție

În 2024, petrecerile mai intime, cu mai puțini invitați, vor fi foarte des întâlnite, susțin organizatorii. Foarte mulți miri aleg să aibă parte de o petrecere mai restrânsă, la care să participe doar persoanele apropiate.

Având în vedere că este cea mai importantă petrecere din viața de cuplu, nu pot lipsi persoanele foarte apropiate. Tot mai mulți miri au început să reducă numărul de invitați, își doresc petreceri mai intime, cu cei apropiați. Sunt la modă nunțile cu maximum o sută de persoane, care sunt mai ușor de gestionat și de organizat. Nu putem spune că nu mai există încă și cunoscutele petreceri, cu sute de persoane, dar au început să fie mai rare. Tinerii, în general, invită la petrecere doar persoanele apropiate, iar acest lucru l-am observat în ultimii doi-trei ani”, a adăugat organizatorul de evenimente.

Noua modă, dictată de pandemie

Conform organizatorilor, pandemia de Covid19 a avut un rol foarte important în schimbarea tendințelor. Astfel, oamenii au văzut că se pot organiza și nunți mai mici, în aer liber, în perioada în care erau constrânși de restricțiile impuse de autorități.

„În pandemie a început această modă sau imediat după. Oamenii au participat la petreceri mai restrânse, chiar în aer liber. S-au simțit bine, le-a plăcut și au luat acele petreceri drept model. Totodată, mulți dintre ei optează acum și pentru nuntă de zi, care era văzută ca un adevărat sacrificiu înainte de pandemie. Acum, aceste lucruri sunt normalitatea”, a încheiat Andreea Gal.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul