Se reface Inspecţia Socială, la un an de la desfiinţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a anunţat reînfiinţarea Inspecţiei Sociale, instituţie sacrificată anul trecut, când ministerele şi-au redus cheltuielile cu personalul.

România este renumită pentru imprevizibilitatea legislativă şi modificarea unor reglementări importante odată cu schimbarea puterii. Iată însă că PDL se dovedeşte inconsecvent pe intervalul unui singur an.

Inspecţia Socială, instituţie din subordinea Ministerului Muncii, a fost desfiinţată primăvara trecută, în cadrul marii operaţiuni de reducere a cheltuielilor cu personalul. Inspecţia s-a transformat în simplă direcţie generală la minister, cu aproximativ 110 de angajaţi, ceilalţi aproximativ 250 de angajaţi fiind redistribuiţi pe la alte compartimente.

Dispare “casieria lui Moş Crăciun”

Ministrul de atunci, Mihai Şeitan, a optat pentru păstrarea Agenţiei Naţionale de Prestaţii Sociale (ANPS) şi sacrificarea Inspecţiei Sociale. Actualul ministru, Sebastian Lăzăroiu, are altă viziune asupra sistemului de asitenţă socială, aşa încât vrea să reînfiinţeze Inspecţia şi să elimine ANPS. Cea din urmă a fost catalogată de Lăzăroiu drept “casieria lui Moş Crăciun”, o structură cu câte 25 de oameni în fiecare judeţ, oameni care “ling dosare”, adică introduc date în sistemul computerizat al agenţiei şi fac plăţi. 

După evaluarea sistemului de asistenţă socială, Lăzăroiu vrea ca Inspecţia Socială să fie nu doar reînfiinţată, ci să joace un rol mai important. În primul rând, inspectorii trebuie să aibă noi atribuţii, care să le ofere mai multă putere. Aceştia ar trebui să deţină competenţe asemănătoare inspectorilor de pe muncă şi să poată amenda primarii vinovaţi de diverse nereguli, potrivit ministrului Lăzăroiu. 

Acum, în fiecare judeţ există doar doi inspectori sociali, număr insuficient pentru verificarea tuturor dosarelor de ajutoare sociale şi a veridicităţii declaraţiilor de venituri şi avere din aceste dosare. 

Posibile pedepse penale pentru primari

Printre altele, inspectorii nu-i pot obliga pe primari să refacă o anchetă socială într-un dosar unde s-a descoperit că declaraţiile asistatului nu corespund realităţii şi nu-l pot obliga pe un primar să sisteze ajutoarele acordate incorect unui beneficiar. Singurul lucru pe care-l permite legea este să-i recomande primarului aceste lucruri, iar dacă edilul nu se conformează, inspectorul nu-l poate amenda.

Ministrul Lăzăroiu va trimite în Parlament un proiect referitor la Inspecţia Socială, care ar putea conţine chiar şi sancţionarea penală a primarilor vinovaţi de acordarea ilegală a ajutoarelor.

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Horoscop săptămâna 14-20 noiembrie. Berbecii se confruntă cu pierderi financiare și tensiuni în relații
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?