Se redeschid agenţiile Loteriei Române. Când va avea loc prima extragere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plata câştigurilor a fost suspendată în 25 martie, iar termenele pentru ridicarea câştigurilor prevăzute de regulamentele de joc nu au mai curs începând cu aceeaşi dată.

Agenţiile Loteriei Române se redeschid gradual de luni, 15 iunie, începând cu ora 14:00, iar primele trageri loto vor avea loc duminică, 21 iunie. Odată cu redeschiderea agenţiilor loto se reia şi plata câştigurilor”, arată compania într-un comunicat, citat de news.ro

„Jucătorii îşi vor putea încerca din nou norocul la jocurile preferate, în condiţii de siguranţă şi protecţie. Loteria Română s-a pregătit pentru redeschiderea agenţiilor cu o serie de măsuri de prevenţie necesare pentru protejarea sănătăţii jucătorilor şi a angajaţilor şi va respecta toate normele care vor fi stabilite de autorităţi”, precizează compania.

Reţeaua de vânzare a Loteriei Române numără peste 1.900 de agenţii, proprii şi mandatare.

„Importanţa respectării tuturor regulilor de conduită privind accesul în agenţiile loto este esenţială. Jucătorii au câteva responsabilităţi cu care deja sunt familiarizaţi: să respecte distanţa de siguranţă, să poarte mască de protecţie facială, să-şi dezinfecteze mâinile la intrarea în agenţii, să respecte toate recomandările pentru a se proteja pe ei şi pe cei din jur”, arată compania.

În agenţiile loto vor exista panouri de plexiglas transparent (cu rolul de a separa operatorul de contactul direct cu jucătorii), benzi avertizoare de menţinere a distanţei de siguranţă, dezinfectat pentru mâini pus la dispoziţia jucătorilor şi dezinfectant pentru suprafeţele de joc. Angajaţii vor purta măşti de protecţie facială şi vor avea, de asemenea, la dispoziţie mănuşi de unică folosinţă şi vizete transparente de protecţie.

Dezinfectarea agenţiilor şi a suprafeţelor de contact se va face zilnic, conform unui orar care va fi afişat la loc vizibil, împreună cu celelalte reguli şi recomandări privind accesul şi comportamentul în agenţiile Loteriei Române.

„Este un moment aşteptat de toţi angajaţii Loteriei Române şi, bineînţeles, de către toţi jucătorii noştri, cărora le mulţumim pentru fidelitate şi încredere. Am convingerea că împreună, jucători, angajaţi şi colaboratori, vom duce mai departe, cu responsabilitate, tradiţia Loteriei Române, una dintre cele mai vechi instituţii româneşti, care aniversează anul acesta 114 ani de activitate. Indiferent de perioadele traversate, rolul social şi misiunea Loteriei Române au rămas neschimbate: crearea fondurilor necesare finanţării unor proiecte de interes public naţional prin oferirea de jocuri sigure şi responsabile”, spune Sebastian-Iacob Moga, director general Loteria Română.

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani