Scrisoarea lui Victor Ponta către José Barroso

0
Publicat:
Ultima actualizare:
José Manuel Durão Barroso

„Adevărul“ prezintă integral cele 11 angajamente luate de premierul României în scrisoarea trimisă  preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Punctul 1. O sesiune extraordinară a celor două Camere ale Parlamentului va fi convocată pe 17 şi 18 iulie cu scopul de a abroga Ordonanţa de Urgenţă nr. 38/2012 şi pentru a restitui atribuţiile Curţii Constituţionale.

Punctul 2. În aceeaşi sesiune extraordinară a celor două Camere, prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 41/2011 vor fi abrogate astfel încât să fie în concordanţă cu decizia Curţii Constituţionale în privinţa referendumului. Pe 16 iulie, Legea referendumului adoptată anterior de cele două Camere a fost promulgată de preşedintele interimar. Această lege a fost declarată ca fiind în concordanţă cu Constituţia, prin decizia nr. 73/2012 a Curţii Constituţionale cu condiţia să asigure participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unu din alegătorii înscrişi în listele electorale, condiţie care este respectată. Ca un rezultat al celor două acţiuni, referendumul din 29 iulie va fi organizat şi validat pe baza deciziei Curţii Constituţionale care este general obligatorie.

Punctul 3. Guvernul României reafirmă angajamentul de a respecta îndatoririle în ceea ce priveşte folosirea ordonanţelor de urgenţă doar în situaţiile prevăzute în Constituţie. Guvernul reafirmă angajamentul de a nu se folosi de ordonanţele de urgenţă pentru a lua decizii ce pot afecta instituţiile fundamentale ale statului ori Constituţia.

Punctul 4. Guvernul României se angajează să se asigure personal de publicarea imediată a actelor în Monitorul Oficial şi să asigure continuitatea acestui lucru.

Punctul 5. Guvernul României îşi ia angajamentul să aplice toate deciziile Curţii Constituţionale. Acest mesaj a fost transmis public în repetate rânduri de primul ministru şi reprezintă un angajament al actualului Guvern.

Punctul 6. Guvernul României îşi ia angajamentul să respecte independenţa sistemului judiciar, atitudine exprimată şi de premier pe data de 6 iulie. Acelaşi angajament a fost făcut şi de preşedintele interimar pe data de 10 iulie. În plus, pe 13 iulie, prim-ministrul a trimis o scrisoare către partidele politice în care le cere să respecte activitatea şi independenţa sistemului judiciar şi să se abţină de la criticarea deciziilor pe care acesta le ia. În caz contrar, se vor lua măsuri.

Punctul 7. Numirea Avocatului Poporului este în competenţa Parlamentului.

Punctul 8. Ministrul Justiţiei nu va face nicio propunere privind destituirea ori numirea procurorului general ori a şefului Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în timpul interimatului prezidenţial. (...).

Punctul 9. Preşedintele interimar al României a afirmat public pe 10 iulie că şi-a luat angajamentul de a nu acorda nicio graţiere în timpul mandatului de interimar.

Punctul 10. Guvernul îşi reafirmă angajamentul de a nu numi şi de a înlocui miniştrii cu hotărâri privind incompatibilitatea lor şi de a respecta deciziile legale aplicabile în cazurile de integritate.

Punctul 11. Guvernul României a cerut oficial Parlamentului României să ceară demisia membrilor Parlamentului care au decizii finale privind situaţii de incompatibilitate, conflict de interese ori care au verdicte de corupţie. În acest sens, premierul a trimis pe data de 13 iulie o scrisoare conducerii Parlamentului. Guvernul se va folosi de toate mijloacele legale pentru atingerea acestor obiective. 

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil