Schimbări la Codul Rutier. Viitorii şoferi vor susţine proba teoretică chiar în ziua în care se vor înscrie pentru examenul auto. Ce mai reglementează noul Cod

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Candidaţii vor susţine proba teoretică fix în ziua înscrierii pentru examenul auto  Foto Adevărul

Noi schimbări rutiere pentru viitorii şoferi. Potrivit unui ordin publicat marţi în Monitorul Oficial, candidaţii la obţinerea permisului de conducere vor susţine proba teoretică fix în ziua în care îşi depun dosarul pentru examenul auto. În plus, viitorii şoferi nu vor mai fi obligaţi să se prezinte personal la Direcţia Înmatriculări Permise pentru a-şi depune dosarele pentru examen.

Conform documentului citat, „solicitarea şi datele necesare înregistrării în aplicaţia informatică de examinare se pot transmite şi de către şcolile de conducători auto în care aceştia au urmat cursurile de pregătire teoretică şi practică, prin utilizarea unei aplicaţii informatice puse la dispozitie gratuit de catre Direcţia de Înmatriculări Permise. Candidaţii vor susţine proba teoretică în aceeaşi zi în care sunt înregistraţi în aplicaţia informatică de examinare. În caz contrar, înregistrarea îşi pierde valabilitatea“.

„Într-adevăr, această măsura simplifică lucrurile. După verificarea dosarului de examen, preluarea imaginii faciale şi inregistrarea în aplicaţia informatică de examinare, viitorul şofer va susţine în aceeşi zi examenul teoretic. Dacă îl trece, va fi mai departe programat pentru traseu“, au declarat pentru adevărul.ro oficiali de la Înmatriculări Permise.

Ca şi până acum, candidaţii declarati «admis» la proba teoretică se programează pentru susţinerea probei practice, în limita locurilor disponibile şi în ordinea solicitării.

TRASEU ŞI POLIGON PENTRU CATEGORIILE A1, A2 ŞI A 

În acelaşi timp, ordinul statuează şi prevederile legale în ceea ce priveşte susţinerea probei practice pentru viitorii şoferi.

Astfel, conform noilor reglementări, pentru autovehiculele din categoria AM (mopede - n.r.), candidaţii vor da proba numai în poligon, pentru autovehiculele din categoriile A1, A2 si A (motociclete cu sau fără ataş – n.r.) vor da poligon şi traseu, în timp ce pentru autovehiculele din categoriile B1, B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb si Tv, aspiranţii la obţinerea permisului de conducere vor susţine doar proba de traseu.

Conform prevederilor cuprinse în Ordin, „timpul afectat probei practice trebuie să fie de minimum 25 de minute pentru categoriile A1, A2, A, B1, B şi BE şi de minimum 45 de minute pentru celelalte categorii“.

NUMĂR DIFERENŢIAT DE ÎNTREBĂRI 

În ceea ce priveşte susţinerea probei teoretice, aceasta cuprinde un număr diferenţiat de întrebări particularizate pentru fiecare categorie, fiind statuate totodată  şi criteriile de promovabilitate.

„Pentru categoriile AM, A1, A2 şi A, testul cuprinde 20 întrebări, timpul de soluţionare fiind de 20 minute. Se declară «admis» candidatul care răspunde corect la cel puţin 17 întrebări, în timp ce pentru categoriile BE, C1E, CE, D1E şi DE, testul cuprinde 11 întrebări, timpul de soluţionare fiind de 15 minute.

În acest caz, se declară «admis» candidatul care răspunde corect la cel puţin 9 întrebări“, au explicat oficiali de la Înmatriculări Permise. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete